full screen background image

26 februarie – Educat, amendat sau vaccinat?

De curând, Ministerul Sănătății a readus în discuție problema vaccinării copiilor. Din nou mai apăsat, cum s-a întâmplat și la finalul lui 2016, avându-se în vedere și sancțiuni pentru părinți. Nu pentru toți. Ci pentru cei ce refuză să se informeze în privința vaccinării.

Îmi “place” tare mult când aud lucruri de genul ăsta: dacă nu vrei să înveți, ești pedepsit. Nu cu nota, ca la școală, căci părintele nu mai este de multă vreme deținător al unui carnet în care să se treacă note sau calificative pentru că nu mai citește, pentru că nu mai face sport, pentru că folosește calculatorul pentru calcule simple. Ci cu amenda. Nu studiezi, nu te informezi, nu ești prezent la cursuri?! Deschizi portofelul. Cam așa propune doamna Sorina Pintea, ministru al Sănătății, să îi reeduce pe părinți în privința vaccinării. Și-a dat seama dumneaei, după cum a declarat, că nu poți lua copilul de mânuță de pe stradă și să-l duci la vaccin. Însă poți lua părintele de portofel și să-l duci să se informeze.

Nu știu dacă revelația doamnei ministru va da rezultate. Mi-e greu să cred că educația se poate face cu forța. Poți să pui omul cu forța să sape un șanț, să se spele pe dinți de dimineață, să-și strângă în urmă mizeria, dar să-l educi cu forța mi-e greu să cred că sunt șanse de izbândă.

Să detaliem, însă, propunerea doamnei ministru: părintele ar trebui să participe la cursuri de informare în privința vaccinării, în noua variantă. În cea propusă acum un an și ceva, medicilor de familie le revenea responsabilitatea informării și consilierii în această privință… Unora dintre părinți le e greu să participe la ședințele cu părinții la școală, darămite să-și facă timp și pentru alte cursuri. Iar la ușile medicilor de familie e atâta îmbulzeală mai tot timpul, încât nu văd cum ar putea să mai șadă medicul să-i povestească pe îndelete părintelui povestea vaccinării, în timp ce de pe hol se aud tusete în tonalități diferite.

Și-atunci, care ar fi soluția pentru ca un părinte să ajungă să fie informat pentru a lua în cunoștință de cauză o decizie în privința vaccinării copilului?! Mă gândesc că tot școala și grădinița ar fi colacul de salvare… Atunci când părintele vine la ședință să vadă dacă mezinul familiei e primul sau ultimul la învățătură sau ce achiziție vestimentară a mai făcut mama colegului de bancă, să-l surprinzi cu prezența unui medic dispus să consilieze în această problemă. Să-l surprinzi zic, pentru că ar putea să lipsească de la ședință dacă îi anunți invitatul surpriză…

Se prea poate să mă înșel și, de fapt, părinții de azi să fie dornici de informare. Aud că există în Suceava o școală a tinerelor mămici, unde se vine din proprie inițiativă și chiar se scot bani din buzunar din dorința de a ști mai multe… Poate că educația se poate face totuși și în cazul părinților din plăcere și nu din teama amenzilor.

comments

comments