full screen background image

Tudorel Toader cere revocarea Laurei Codruţa Kovesi

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat joi că va declanşa procedura de revocare din funcţie a procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, pentru ”acte şi fapte de netolerat într-un stat de drept”.

”În temeiul prevederilor art. 54 alineatul 4 coroborat cu 51 alineatul 2 litera b din Legea 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, declanşez procedura de revocare din funcţie a procurorului şef al DNA. Raportul, însoţit de propunerea de revocare a procurorului şef, va fi transmis către Secţia pentru procurori a CSM, precum şi către preşedintele României, pentru a analiza şi pentru a decide în acord cu competenţele constituţionale pe care fiecare le are”, a declarat Tudorel Toader, la MJ.

În opinia ministrului, DNA nu se identifică cu procurorul şef al acesteia, Laura Codruţa Kovesi, ”ale cărei acţiuni au demonstrat că pot pune în pericol chiar instituţia pe care o conduce, prin excesul de autoritate, comportamentul discreţionar, sfidarea autorităţii Parlamentului, a rolului şi competenţelor Guvernului, contestarea deciziilor Curţii Constituţionale şi autorităţii acesteia”.

”Numai respectul reciproc poate duce la stabilirea unor practici mutual acceptate care sunt în conformitate cu patrimoniul constituţional european, care permite unei ţări să evite şi să depăşească crizele posibile – a reţinut Comisia de la Veneţia, în unul dintre avizele pe care le-a dat. Atât prevenirea, cât şi combaterea corupţiei trebuie să continue. Statul de drept este statul în care acţiunea fiecărei autorităţi publice este reglementată prin lege, se supune legii, este în spiritul valorilor democratice şi respectarea drepturilor omului. Nimeni nu este mai presus de lege. Lucrurile bune nu le justifică pe cele rele”, a spus Toader.

AGERPRES

comments

comments