full screen background image

Dosar penal pentru un bărbat care conducea băut, având şi permisul reținut, pentru infracțiuni la regimul circulației rutiere

Poliția municipiului Suceava a fost sesizată, luni, la ora 23.37, despre faptul că, pe strada Stațiunii din localitate, conducătorul unui autoturism se află sub influența alcoolului.

Polițiștii deplasați la faţa locului au oprit pentru control autoturismul condus de un bărbat, de 30 de ani, din comuna Șcheia, care emana halenă alcoolică.

Acesta a refuzat să se supună testului cu aparatul etilotest, motiv pentru care, a fost condus la spital, unde a refuzat și recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul are permisul de conducere reținut, pentru infracțiuni la regimul circulației rutiere.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „refuzul sau sustragerea conducătorului unui vehicul de a se supune prelevării de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, ce va fi soluționat procedural.

comments

comments