full screen background image

90 de planuri de afaceri, subvenţionate prin Proiectul ”ACADEMIA DE ANTREPRENORIAT”

SC Unic Sports SRL, în parteneriat cu Asociația Generală a Profesioniștilor în Vânzări, Consul SA și Asociația “Patronatul Județean al Femeilor de Afaceri din Intreprinderile Mici și Mijlocii” Suceava anunţă demararea proiectului “ACADEMIA DE ANTREPRENORIAT” (ID: 106826).

Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014 – 2020 și va fi implementat în Regiunea Nord – Est a României, în județele Suceava, Iași, Botoșani, Bacău, Neamț și Vaslui.

Proiectul ”ACADEMIA DE ANTREPRENORIAT” are ca OBIECTIV GENERAL dezvoltarea competenţelor antreprenoriale a 750 de persoane care doresc să dezvolte o activitate independentă, precum şi subvenţionarea a 90 de planuri de afaceri, în vederea creşterii ocupării persoanelor din regiunea Nord-Est, prin susţinerea înfiinţării întreprinderilor cu profil nonagricol în zonele urbane ale regiunii, pe perioada proiectului.

“Prin acest proiect, ne propunem să susţinem şi să creăm premisele dezvoltării sustenabile şi durabile a antreprenoriatului în regiunea NORD EST, prin formarea în antreprenoriat a 750 de persoane care doresc să demareze o activitate independentă şi sprijin financiar de maxim 178.340 de lei pentru 90 de afaceri. De asemenea, dotim crearea a 180 de locuri de muncă”, au precizat organizatorii.

În cadrul proiectului, grupul ţintă eligibil este format din persoane peste 18 ani, care doresc să iniţieze o activitate independentă şi nu sunt tineri NEETS (care nu urmeaza nicio formă de învăţământ şi nici nu au un loc de muncă).

Consiţiile care trebuie îndeplinite sunt:
– să aibă studii gimnaziale finalizate în România;
– să aibă cetatenie romana si domiciliul stabil în Romania, în regiunea Nord Est, RURAL SAU URBAN;
– să facă parte din următoarele categorii: angajaţi, inclusiv persoane care desfăşoară o activitate independentă; persoane care beneficiază de sprijin; şomeri şi inactivi;
– să îşi exprime intenţia de a se înscrie în grupul ţintă şi de a participa la activităţiile proiectului, prin completarea documentaţiei specifice.

• Valoarea totală eligibilă a proiectului: 21.924.360,16 lei;
• Valoarea eligibilă nerambursabilă din FSE: 18.499.492,32 lei
• Valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional: 3.264.616,29 lei;
• Valoarea cofinanţării: 160.251,55 lei

Detalii suplimentare puteţi obţine de la Alin Crişan – Manager proiect, telefon 0752.100483, e-mail: academia@unicsports.ro

Conferința de lansare a proiectului “ACADEMIA DE ANTREPRENORIAT” va avea loc în data de 23 februarie 2018, ora 11:00, la PRIMARIA ORAȘULUI GURA HUMORULUI, Piața Republicii, nr. 14.

Programul conferinţei este următorul:

11:00 – 11:30 Welcome coffee
Primirea și ȋnregistrarea participanţilor

11:30 – 12:00 Deschiderea oficială a Conferinței – Cuvânt de deschidere
Alin Crișan – Director general Unic Sports SRL/Manager proiect

12:00 – 12:10 Prezentarea implicarii in proiect a Partenerului 1 – Victor Postelnicu – Președinte – Asociația Generală a Profesioniștilor în Vânzări

12:10 – 12:20 Prezentarea implicarii in proiect a Partenerului 2 –Leventis Konstantinos – Director general – Consul SA

12:20 – 12:30 Prezentarea implicarii in proiect a Partenerului 2 – Galanopoulos Aurelia – Coordonator partener – Consul SA

12:30 – 12:40 Prezentarea implicarii in proiect a Partenerului 3 – Agheorghicesei Liliana – Presedinte – ASOCIATIA PATRONATUL FEMEILOR DE AFACERI DIN ÎNTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII

12:40 – 13:00 Intrebari si dezbateri.

comments

comments