full screen background image

26 ianuarie – Hai la teatru!

După ani de zile în care ne-am tot plâns noi, sucevenii, de lipsa unei activități culturale valoroase și susținute, se pare că semne bune anul 2018 are. Cel puțin dacă privim spre Teatrul Municipal “Matei Vișniec”.

Pentru că, în cele din urmă, au înțeles și cei ce ne conduc urbea, că în vremurile noastre nu e suficient doar să lauzi munca actorilor și să fii prezent în sală pe baza unei invitații, ci mai este nevoie și de o susținere materială pe măsură. Mai ales când vorbim de un teatru tânăr ca acesta, care a dovedit că vrea să crească, prin munca depusă de cei care urcă pe scenă, dar și a celor ce fac posibilă demonstrația în fața publicului, în sala de spectacol.

Poate la afirmarea susținerii sporite a Consiliului Județean pentru teatru local o fi contribuit și faptul că 2018 este anul în care se marchează Centenarul Unirii. Iar această aniversare pare să-i fi sensibilizat mai mult pe politicieni legat de cultură și educație. Dovadă și faptul că șeful județului a ieșit de la căldura instituției pe care o reprezintă pe o vreme destul de potrivnică și a vorbit pe 15 ianuarie, în fața bustului marelui poet român, despre necesitatea de a ne aminti mai des de Eminescu.

Acum e mai puțin important de ce se dorește susținerea activității teatrale la Suceava și mai important este efectul. Faptul că poate anul acesta sălile de spectacol vor fi mai pline de spectatori plătitori. Mai ales că actorii își fac bine treaba, că prețul unui bilet la spectacol nu e deloc mare, că se pot cumpăra abonamente și sunt reduceri de grup. Toate pentru a atrage cât mai mulți spectatori.

Și minunat ar fi ca media vârstei spectatorilor să fie mai scăzută. Adică să vedem adolescenți și tineri dornici de teatru, care să renunțe la vizionarea video-urilor de pe internet, în favoarea vizionării unei piese de teatru în sala de spectacol. E rost de a ieși din casă fiind în mijlocul altora de la care se poate întâmpla să ai ceva valoros de învățat, de mai multă emoție, de mult mai multă educație și în final de creștere frumoasă.

Invitație la teatru deci, azi, mai mici sau mai mari, căci ESTE teatru la Suceava. De calitate și de sporit educația.

comments

comments