full screen background image

Guvernul bulgar supravieţuieşte unei moţiuni de cenzură

Guvernul bulgar a supravieţuit unei moţiuni de cenzură supuse la vot joi şi depuse de opoziţia socialistă care acuză guvernul de lipsa unor progrese în combaterea corupţiei generalizate din Bulgaria, transmite Reuters.

Prima moţiune de cenzură împotriva guvernului de coaliţie condus de Boiko Borisov a fost susţinută de 103 dintre cei 240 de parlamentari, în timp ce 131 de membri ai legislativului bulgar au votat contra moţiunii.

Bulgaria, care în prezent asigură preşedinţia semestrială a Consiliului Uniunii Europene, este cea mai coruptă ţară din blocul comunitar conform indicelui percepţiei asupra corupţiei, elaborat de Transparency International pentru anul 2016, aminteşte Reuters.

AGERPRES

comments

comments