De curând, o știre despre cărți a stârnit interesul opiniei publice. Atipic, pentru că rar se întâmplă ca o știre ce ține de interesul față de educație să fie preluată de jurnalele de știri a mai multor televiziuni, dacă nu are nimic legat de o bătaie primită sau administrată de un cadru didactic elevilor, dacă nu e o filmare picantă din sala de clasă sau o comisie pentru cultură.
Știrea era legată de înființarea unei biblioteci în Turcia. E drept că senzaționalul are partea lui importantă și în această știre, pentru că biblioteca a fost deschisă de gunoierii din Ankara, după ce au salvat cărți din gunoaiele aruncate de foștii posesori. Mă întreb dacă știrea ar fi fost la fel de gustată dacă cei ce deschideau biblioteca ar fi fost profesori. Poate că da, cu condiția ca aceștia să le fi căutat prin gunoaie.
Una peste alta, inițiativa celor din domeniul salubrității din Turcia este mai mult decât lăudabilă, mai ales că au stârnit și interesul comunității prin gestul lor. Locuitorii Ankarei au donat la rândul lor cărți pentru a mări colecția. S-a ajuns astfel la o bibliotecă impresionantă, deschisă publicului larg în luna septembrie a anului trecut. Cărțile sunt împrumutate pentru două săptămâni, nu doar de cei din domeniul salubrității ce au inițiat acest proiect, ci și de copii, tineri și profesori din satele vecine, fiind o locație foarte populară și pentru bicicliștii ce trec prin zonă și pot servi un ceai în sala de lectură amenajată special pentru cei ce vor să împrumute cărțile doar pentru câteva ore.
Citind însă printre rândurile acestei știri, se pot trage și alte concluzii decât cea legată de lauda ce o merită înființarea unei biblioteci cu cărți salvate din gunoi. Prima ar fi legată de faptul că turcii nu aruncă la grămadă gunoi menajer cu lucruri ce pot fi refolosite. A doua, că oamenii ce lucrează în domeniul salubrității sunt mai preocupați de lectură – deci de educație – decât politicienii noștri. A treia ar putea fi legată de faptul că o carte nu costă în Turcia ca pe la noi, adică mai puțin decât banii de buzunar pe care îi primește zilnic la școală un elev de clasă primară pentru gustare.
Corecte sau nu, aceste concluzii ar putea să ne pună pe gânduri, atâta vreme cât la noi bibliotecile publice sunt mai mult goale, prin case mai întâlnești biblioteci impresionante doar pe la bunici și mulți părinți folosesc lectura ca pe o pedeapsă pentru năstrușnicii ce au petrecut prea mult timp pe calculator împușcându-și adversarii virtuali.
Știre interesantă, deci, aceasta cu biblioteca gunoierilor turci. Despre educație.
