full screen background image

Peste 380 de şoferi verificaţi cu etilotestul, în ultimele zile

În ultimele zile, zeci de echipaje de poliţie au fost prezente pe drumurile publice de pe raza întregului judeţ pentru a se asigura că participanţii la trafic vor ajunge la destinaţie în condiţii de deplină siguranţă. Astfel, în perioada 19 – 21 ianuarie, Serviciul Rutier Suceava și formaţiunile de profil din cadrul polițiilor municipale și orășenești au organizat o acţiune pe linia depistării şi sancţionării persoanelor care conduc autovehicule după ce au consumat băuturi alcoolice.

Au fost testaţi alcoolscopic 384 de conducători auto, fiind constatate 16 infracţiuni.

S-au aplicat 133 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 56.610 lei.

Au fost retrase 9 certificate de înmatriculare.

Un bărbat, de 31 de ani, din comuna Todireşti, a fost identificat de polițiști în timp ce conducea autoturismul pe raza localității de domiciliu, având o alcoolemie de 1,38 mg/l alcool pur în aerul expirat şi permisul de conducere suspendat.

În cauză s-a întocmit dosar de penal, conducătorul auto fiind reţinut pentru 24 de ore și încarcerat în arestul I.P.J. Suceava.

Pentru a nu pune atât propria viaţă în pericol, cât şi a celorlalţi participanţi la trafic, poliţiştii recomandă şoferilor să nu consume alcool atunci când urcă la volan.

comments

comments