full screen background image

Prefectul a verificat, în teren, starea drumurilor naționale din județ

Prefectul județului Suceava, Mirela Elena Adomnicăi, a inspectat, luni, 22 ianuarie, în jurul orei prânzului, porțiuni din drumurile naționale aflate în aria de competență a secțiilor de Drumuri Naționale Suceava și Câmpulung: DN2, de la Suceava spre Fălticeni, și DN 17, Suceava-Păltinoasa, unde au fost probleme privind circulația rutieră, de dimineață, din cauza zăpezii și a gheții.

Prefectul a precizat că, pe parcursul nopții de duminică spre luni, s-a intervenit pe drumurile naționale cu circa 60 de utilaje, peste 700 tone de sare, peste 15 tone de clorură de calciu și 6,5 tone de produs ecologic.

Luni, la ora verificării în teren, drumurile naționale erau la negru, în general, mai puțin DN 17A, unde se circula în condiții de zăpadă frământată pe porțiunea de drum care merge spre Palma, pe drumurile care leagă Vicovu de Sus de Vicovu de Jos, și Marginea – Păltinoasa.

Prefectul județului Suceava a spus că, la această oră, pe drumurile aparținând de SDN Suceava se circulă la negru, doar pe alocuri circulația fiind îngreunată.

“Suntem mereu în legătură cu Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, pentru refacerea stocurilor de antiderapant, cantitatea de antiderapant fiind suplimentată, prin act adițional, cu circa 3.000 de tone”, a declarat prefectul Adomnicăi.

Mirela Adomnicăi a mai precizat că județul Suceava nu a primit avertizare meteo de cod galben de ninsori viscolite, pentru perioada la care facem referire, dar condițiile meteo au fost de cod galben, mai ales în zona de munte.

S-a primit doar atenționare de cod galben de ceață și polei, pentru perioada 21 ianuarie, ora 22,30 – 22 ianuarie, ora 13.

comments

comments