În ultimele zile, zeci de echipaje de poliţie au fost prezente pe drumurile publice de pe raza întregului judeţ pentru a se asigura că participanţii la trafic vor ajunge la destinaţie în condiţii de deplină siguranţă. Astfel, în perioada 12 – 14 ianuarie, Serviciul Rutier Suceava și formaţiunile de profil din cadrul polițiilor municipale și orășenești au organizat o acţiune pe linia depistării şi sancţionării persoanelor care conduc autovehicule după ce au consumat băuturi alcoolice.
Au fost testaţi alcoolscopic 326 de conducători auto, fiind constatate 7 infracţiuni.
S-au aplicat 143 de amenzi, în valoare de 51.190 de lei.
Au fost reţinute 17 permise de conducere reţinute şi retrase 8 certificate de înmatriculare.
Un bărbat, de 38 de ani, din judeţul Botoşani, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea autovehiculul pe DJ 209C, având o concentraţie alcoolică de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, autovehiculul nu era înmatriculat. I s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.
Pentru a nu pune atât propria viaţă în pericol, cât şi a celorlalţi participanţi la trafic, poliţiştii recomandă şoferilor să nu consume alcool atunci când urcă la volan.