full screen background image

Amenzi şi permise reţinute, în urma unei acţiuni de prevenire a circulaţiei cu viteză excesivă

În perioada 13 – 14 ianuarie, poliţiştii Serviciului Rutier – IPJ Suceava și formaţiunile de profil din cadrul polițiilor municipale și orășenești au acţionat pe drumurile naţionale, europene şi judeţene pentru prevenirea evenimentelor rutiere.

Au fost organizate acţiuni pe diverse segmente de drum pentru depistarea şoferilor care depăşesc regimul legal de viteză.

În total, în cadrul acţiunii, au fost aplicate 235 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 91.260 de lei, dintre care 134 pentru încălcarea regimului legal de viteză.

Au fost reţinute 24 de permise de conducere, dintre care 5 pentru depăşirea regimului legal de viteză şi 19 pentru alte abateri.

De asemenea, au fost retrase şi 3 certificate de înmatriculare pentru lipsa Inspecţiei Tehnice Periodice, lipsă R.C.A sau aplicarea de folii neomologate.

Duminică, în jurul orei 09.31, polițiștii au depistat un bărbat, de 27 de ani, din oraşul Vicovu de Sus, în timp ce conducea autoturismul pe strada Calea Cernăuţi din localitate, cu viteza de 110 km/h, în localitate. Conducătorul auto a fost sancționat contravenționale pentru încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 și i s-a reținut permisul de conducere.

În aceeaşi zi, în jurul orei 11.29, polițiștii au depistat un tânăr, de 19 ani, din oraşul Vicovu de Sus, în timp ce conducea autoturismul pe strada Calea Cernăuţi din localitate, cu viteza de 103 km/h, în localitate. Conducătorul auto a fost sancționat contravenționale pentru încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 și i s-a reținut permisul de conducere.

Astfel de acţiuni cu efective sporite vor fi organizate şi în continuare, pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră pe şoselele judeţului.

comments

comments