full screen background image

Premierul nu-l demite pe șeful Poliției Române

Șeful Poliției Române, Bogdan Despescu, a mers astăzi la Guvern ca să își prezinte raportul de activitate, la cererea premierului Mihai Tudose. Asta după ce ministrul Carmen Dan a propus demiterea lui. Pe de altă parte, cel propus de ministrul de Interne ca șef interimar al Poliției Române, Cătălin Ioniță, a refuzat această funcție.

Actualizare 13:35 – Mihai Tudose i-a cerut lui Bogdan Despescu ca într-o săptămână să îi prezinte un raport cu măsurile luate ca urmare a cazului agentului de Poliţie care a agresat sexual doi minori într-un lift. Premierul a felicitat Poliţia pentru că l-a prins pe agresor în două zile

„Am avut o discuție cu domnul Bogdan Despescu, mi-a prezentat raportul, am înteles de pe surse că noua propunere și-a declinat intenția de a ocupa funcția, așa că l-am rugat pe domnul Despescu ca, într-o săptămână, să-mi ofere soluțiile lui. E un lucru bun că acel om a fost prins în două zile ”, a declarat Mihai Tudose la începutul ședinței de guvern.

Actualizare 11:40 – Cătălin Ioniță a anunțat că ar refuza să preia frâiele șefiei Poliției Române, în eventualitatea în care Bogdan Despescu, actualul șef, ar fi demis de Mihai Tudose. Premierul va anunța în curând decizia finală pe care a luat-o în privinţa unei eventuale înlocuiri a acestuia din funcţie.

Carmen Dan a propus marți demiterea lui Bogdan Despescu și l-a propus pe Cătălin Ioniță la șefia Poliției Române.

CITIȚI ȘI: Scenarii în conflictul Mihai Tudose – Carmen Dan

Actualizare 11:00 – Premierul, în decursul zilei de marți, nu ar fi fost de acord cu schimbarea lui Bogdan Despescu de la șefia Poliției Române, potrivit informațiilor Digi24.

Actualizare 10:50 – Șeful Poliției Române tocmai a plecat de la întâlnirea cu premierul. Întâlnirea între cei doi a durat aproximativ o oră. Mihai Tudose urmează acum să anunțe decizia pe care a luat-o în privinţa unei eventuale înlocuiri a acestuia din funcţie.

Actualizare 09:50 – Mihai Tudose și Bogdan Despescu au ajuns la Palatul Victoria. După ce va analiza raportul de activitate a șefului Poliției, premierul ar putea anunța decizia sa la începutul ședinței de guvern.

comments

comments