Duminică, în jurul orei 22.40, în timp ce conducea autoturismul pe str. Calea Bucovinei, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, un localnic, de 33 de ani, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a pierdut controlul asupra direcției de mers.
Din acest motiv, a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune laterală cu un stâlp și gardul unui imobil, după care s-a răsturnat.
În urma accidentului, a rezultat rănirea conducătorului auto, precum şi a trei localnici, de 28, 35 și 40 de ani, pasageri în autoturism.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.