Președintele Organizației Municipale PSD Suceava, Dan Ioan Cușnir, susţine că primarul Sucevei, Ion Lungu, dovedeşte “o adâncă nepăsare și lipsă de respect față de cetățenii orașului, pentru că mai mult de jumătate dintre prioritățile anului 2018, pe care Ion Lungu le-a făcut publice, sunt aceleași ca cele de la începutul anului 2017”.
Printr-un comunicat de presă, Cuşnir transmite:
“Problema lui Ion Lungu nu este că a reușit fără niciun fel de efort în mod natural, să țină în loc acest oraș timp de mai de mai mulți ani, ci faptul că jignește constant memoria locuitorilor Sucevei. Comportamentul de tip feudal al acestuia îl împiedică să cunoască doleanțele oamenilor care trăiesc, muncesc și au speranțe în acest oraș.
Dând dovadă de multă larghețe, primăria condusă de Ion Lungu cumpără și publică pagini întregi de publicitate în ziarele locale pentru a anunța câte o ședință ordinară a consiliului local sau pentru a anunța câte o petrecere publică, dar același primar înghesuie cu greu câteva rânduri bâlbâite la sfârșit sau la început de an, în care își face propriul bilanț sau își exprimă patetic speranțele de viitor. În mod firesc, aceste dări de seamă ar trebui să fie normale într-o societate deschisă, democratică și care funcționează după regulile firești ale unei administrații corecte.
Numai că Ion Lungu, în marele val al promisiunilor populiste și în marele său exercițiu penibil de conturare a imaginii sale publice, uită ce a promis în anii anteriori și, mai grav, uită că promisiunile sale nu au fost respectate, astfel că le reia necontenit, revopsite în cuvinte pe care acesta le consideră ”meșteșugite”.
La finalul anului 2017, cu ocazia bilanțului activității sale, acesta nu a reușit să impresioneze decât prin faptul că mai mult de jumătate dintre promisiunile făcute la începutul anului s-au concretizat doar prin vagi intenții de îndeplinire. Majoritatea reușitelor sale s-au concretizat în ”demarări de proceduri”, în ”s-au făcut primii pași”, în ”s-au obținut acorduri de principiu”, adică în intenții nematerializate concret, adică în câteva hârtii.
Niciun proiect serios nu a fost efectiv demarat, ca să nu mai zicem că ar fi fost și finalizat. În loc să aibă bunul simț și să explice contribuabililor în mod onest motivele care au condus la această stare de fapt, Ion Lungu a trecut ușor și nepăsător peste aceste explicații, bazându-se în mod jignitor pe faptul că sucevenii nu au memorie..
Orice început de an poartă în el speranțe și dorința de progres în viața oricui. Dar a veni iarăși cu aceleași promisiuni după un an de stagnare în dezvoltare, denotă din partea actualului primar o adâncă nepăsare și lipsă de respect față de cetățenii orașului, pentru că mai mult de jumătate dintre prioritățile anului 2018, pe care Ion Lungu le-a făcut publice, sunt aceleași ca cele de la începutul anului 2017. Iar sucevenii nu pot fi păcăliți, nici măcar de limbajul de lemn și plin de autosuficiență al primarului.
Un înțelept spunea odată că poți păcăli câțiva oameni tot timpul, că poți să păcălești toți oamenii pentru un anumit timp, dar nu poți să îi păcălești pe toți tot timpul.
Din păcate pentru visele și speranțele tuturor celor care trăiesc în acest oraș, sunt convins că aceleași promisiuni neonorate se vor regăsi și în viitorul program electoral al lui Ion Lungu. Dar atunci sunt convins că memoria sucevenilor îl va pune pe acesta la locul său, loc din care nici nu ar fi trebuit să plece vreodată, respectiv locul demagogilor care nu își iubesc orașul și nici cetățenii. Mai e puțin și vom vedea.”
Miercuri, primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat că bugetul localităţii pentru anul în curs va fi “destul de limitat” după diminuarea cotelor din impozitul pe venit.
Lungu: „Un lucru este foarte clar, acela că în acest an trebuie să avem un buget destul de limitat, pentru că, aşa cum se ştie, este o realitate, din start pierdem nişte bani din cotele din impozitul pe venit. Conform legilor bugetului, în primul rând trebuie să ne asigurăm funcţionarea, iar apoi să finalizăm investiţiile începute. Ca şi în anii trecuţi, vor avea loc întâlniri şi cu locuitorii cartierelor din Suceava.”
Printre priorităţile anului 2018, primarul Ion Lungu a enumerat depunerea proiectelor municipiului în cadrul Programului Operaţional Regional (POR) 2014-2020, inclusiv a celui de achiziţionare a 40 de autobuze electrice; înaintarea proiectului de reabilitare termică a sediului Primăriei; depunerea proiectului de reabilitarea a sistemului de termoficare prin Programul Operaţional Infrastractură Mare (POIM); finalizarea implementării proiectelor cu finanţare eleveţiană nerambursabilă; încheierea lucrărilor de amenajare a străzilor şi parcărilor, cât şi celor de amenajare a sistemului de iluminat din cartierul „Europa”.
Pe lista obiectivelor importante se află introducerea utilităţilor la blocurile ANL nou construite în „Zona Metro”; continuarea intervenţiilor sistate pe timp de iarnă la străzile „Mihail Sadoveanu”, „Bogdan Vodă”, „Lev Tolstoi”, „Vasile Bumbac” şi „Traian Ţăranu”; realizarea studiului de circulaţie şi de fluidizarea traficului în zona comercială din Lunca Sucevei, cu aplicarea acestuia până la Sărbătorile pascale; continuarea demersurilor de amenajare a unei rute ocolitoare şi construirea podului nou peste râul Suceava; reabilitarea momentului ecvestru al domnitorului Ştefan cel Mare; realizarea monumentului Marii Uniri, precum şi începerea efectivă a lucrărilor de extindere a reţelelor de alimentare cu gaze naturale a cartierului Burdujeni-sat.
La toate acestea se adaugă încheierea intervenţiilor de modernizare a Pieţei agroalimentare Burdujeni; introducerea încălzirii centralizate în Piaţa agraolimentară centrală; modernizarea ştrandului Iţcani; realizarea proiectului tehnic pentru construirea Sălii polivalente; finalizarea şi aprobarea Planului Urbanistic General; transferarea Parcului Şipote şi Pădurii „Zamca” în administrarea autorităţilor locale, dar şi finalizarea licitaţiei de delegare prin concesionare a serviciului de salubritate menajeră.
Nu în cele din urmă, au fost punctate marcarea a 630 de ani de la atestarea documentară a oraşului Suceava şi organizarea evenimentelor şi manifestărilor dedicate Centenarului Marii Uniri.
Președintele Organizației Municipale PSD Suceava, Dan Ioan Cușnir, a prezentat şi o fotocopie cu prioritățile prezentate de Lungu pentru anul 2017: