full screen background image

Două persoane au murit, după ce maşina în care se aflau a fost izbită de un autovehicul care a depăşit neregulamentar

În cursul amiezii de duminică, la ora 11.55, în timp ce conducea autoturismul pe DN 2, în localitatea Vadu Moldovei, un bărbat, de 30 de ani, din municipiul Suceava, s-a angajat în depășirea neregulamentară a unui microbuz, pe un sector de drum în curbă, prevăzut cu indicator „Depășirea interzisă” și marcaj longitudinal continuu.

Astfel, a intrat în coliziune frontală cu autoturismul condus regulamentar, din sens opus, de un bărbat, de 34 de ani, din județul Bistrița Năsăud.

La fața locului s-a deplasat modulul SMURD al Detașamentului de Pompieri Fălticeni, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță B2, cu sprijinul a două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.

Din accident, a rezultat decesul conducătorului auto de 34 de ani și a unui minor, de 9 ani, vătămarea corporală gravă a unei femei de 39 ani, ambii din județul Bistrița Năsăud, ultimii doi pasageri în autoturismul care circula regulamentar, și rănirea ușoară a conducătorului auto de 30 de ani.

Conducătorul auto de 30 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „ucidere din culpă”, și „vătămare corporală din culpă”, ce va fi soluționat procedural.

comments

comments