full screen background image

Noi proteste la adresa Guvernului, în centrul Sucevei

Protestele la adresa Guvernului PSD – ALDE au reizbucnit duminică seara la Suceava, vizând retragerea legilor Justiției, respingerea în Parlament a ordonanţei privind modificarea legislaţiei fiscale şi demisia Guvernului şi a preşedinţilor Camerei Deputaţilor şi Senatului.

În centrul orașului s-au adunat câteva zeci de oameni care au purtat pancarte și au scandat lozinci împotriva Guvernului și a liderilor PSD.

„Ei vorbesc de stat paralel, dar realitatea este că România ajunge să fie un stat capturat” au spus iniţiatorii protestelor.

Ei au atras atenția asupra confiscării politice a sistemului de justiție și a capturării statului de către o mafie politică care slăbește legislația anticorupție pentru a scăpa de răspundere penală.

Proteste asemănătoare s-au desfășurat duminică seară și în alte orașe din țară și din străinătate.

comments

comments