Partidul Uniunea Salvați România, Filiala Suceava, face apel la consilierii locali ai municipiului Suceava să respingă, în următoarea ședință a Consiliului local, intenția de majorare a taxelor și impozitelor locale începând cu 1 ianuarie 2018.
“Această măsură ar însemna o lovitură în plus pentru cetățeni, pe lângă toate celelalte minusuri în buzunare (creșterea galopantă a prețurilor la alimente, carburanți, creșterea indicelui ROBOR, minimul istoric atins de leu în comparație cu moneda europeană etc.) aduse de pseudo-creșterea economică anunțată de guvernarea PSD-ALDE.”, a declarat preşedintele USR Suceava, Teodora Munteanu
USR Suceava solicită, de asemenea, aducerea acestui punct pe ordinea de zi a Consiliului local abia după ce acest subiect va face obiectul consultării publice, pentru că vorbim despre o hotărâre care îi va afecta în mod direct pe absolut toți cetățenii municipiului Suceava.
“Nu putem să nu observăm că insuficiența bugetară apare după punerea în aplicare a noii legi a salarizării din administrația publică, lege în urma căreia salariile din Primărie au crescut exponențial, deși Consiliul local, cel care le-a stabilit prin hotărâre proprie, ar fi putut alege cifre mai decente, nu maximul permis de lege, știind că nu există o acoperire reală în buget. Pentru a evita problemele financiare viitoare, dar și pentru eficientizarea activității aparatului de specialitate din Primărie, USR Suceava propune stimularea și promovarea meritocrației: reducerea numărului de funcționari, dublată de o stimulare financiară corespunzătoare.”, a mai spus Teodora Munteanu.