full screen background image

Nigeria: Atentat sinucigaș într-o moschee, soldat cu cel puțin 50 de morți

Cel puțin 50 de persoane au fost ucise într-un atentat sinucigaș comis marți într-o moschee din nord-estul Nigeriei, leagăn al insurecției grupării jihadiste Boko Haram în ultimii opt ani, transmit agențiile internaționale de presă, citând un bilanț anunțat de poliție.

‘Deocamdată avem cel puțin 50 de morți’ și mai mulți răniți în urma unui atac kamikaze comis marți împotriva unei moschei din orașul Mubi, în timpul rugăciunii de dimineață, a precizat pentru AFP purtătorul de cuvânt al poliției din statul nigerian Adamawa, Othman Abubakar.

Potrivit surselor, atacul a fost comis de un adolescent, care s-a amestecat printre credincioși și-a detonat centura cu explozivi în interiorul moscheii.

Alte cel puțin 20 de persoane au fost rănite în atentat și au fost transportate la spitale din regiune, a declarat Idris Garge, coordonatorul zonal al Agenției naționale pentru situații de urgență.

Atentatul nu a fost revendicat deocamdată, dar el poartă marca grupării Boko Haram, care întreprinde în mod regulat atacuri împotriva satelor din regiune și atentate sinucigașe.

Insurecția jihadistă, care durează de opt ani, s-a soldat până acum cu cel puțin 20.000 de morți și 2,6 milioane de persoane refugiate în nord-estul Nigeriei.

AGERPRES

comments

comments