full screen background image

Salariaţii Consiliului Judeţean, ameninţaţi cu penalizări la salarii pentru nivelul scăzut al investiţiilor

Consiliul Judeţean Suceava a aprobat execuţia bugetară la 30 septembrie 2017, prilej cu care preşedintele Gheorghe Flutur a remarcat că la venituri realizările sunt de circa 90%, iar la cheltuielile de aproximativ 70%.

Flutur: “Nu s-au finalizat, fiind în curs, o serie de investiţii, printre care şi reabilitarea sălii de şedinţe a Consiliului. La Spitalul Judeţean există mai multe şantiere la parcări, împrejmuire şi alte amenajări, lucrări care nu au fost decontate, de aceea gradul de realizare a cheltuielilor nu este prins în centralizator. Mai există, de asemenea, studiile de fezabilitate pentru care nu s-au făcut decontări, iar drept urmare apare această diferenţă.”

Consilierul PSD, Mihai Grozavu, constatând gradul de execuţie redus la instituţiile subordonate Consiliului Judeţean, a propus ca, „începând cu luna noiembrie, să se întocmească grafice de recuperare a restanţelor la investiţiile prevăzute pentru anul 2017”, propunând ca „nerealizările să stea la baza reducerii retribuţiilor responsabililor personalului cu activitate în acest domeniu”.

Diminuarea ar merge până la 5% din salariu, în funcţie de nivelul de performanţă minim de 80%, acesta din urmă fiind stabilit, potrivit consilierului, în conformitate cu gradul de încasare a veniturilor, „care trebuie cheltuite”.

Grozavu: “Salariile au crescut, banii pentru se consumă aproape toţi pentru funcţionare, şi mai puţin pentru dezvoltare. Este nevoie de o mobilizare a celor cu salarii mari şi care trebuie să aibă şi performanţă.”

Gheorghe Flutur a spus că lucrurile nu trebuie înţelese greşit, întrucât realizarea respectivelor obiective de investiţii nu a depins strict de salariaţii cu aceste atribuţii.

Flutur: „Nu ştiu ca, astăzi, să fie probleme majore care depind de salariaţi. Există în derulare proceduri de achiziţiei publică, iar acestea trebuie respectate. Avem noi grijă să ne întâlnim de 10 ori pe zi, acolo unde depinde salariaţii noştri şi nu se întâmplă ceva.”

Propunerea lui Grozavu nu a trecut de votul plenului deliberativului judeţean.

comments

comments