Andi Banică este compozitorul hit-urilor care au ajuns în topurile radiourilor și televiziunilor din România și care, de curând, și-a lansat primul single din cariera solo.
,,Ploaia” este ,, mai mult decât o piesă, este o poveste, o lecție de viață” după cum o descrie chiar el. ,, După ore întregi în care am scris multe pagini, această povestea a prins contur de la cap la coadă. Îmi doresc să ajungă la ascultători și să își găsească locul acolo unde se potrivește.”, a adăugat Andi Bănică, prezent în legătură telefonică directă în cadrul emisiunii VIVA FLASH.
Andi Banica a participat la concursul de talente “Fabrica de staruri” din Republica Moldova, acolo unde a cunoscut-o pe Irina Rimes. Dupa ce părea să nu se întrezărească nimic pe plan muzical, cei doi au ajuns la Quantum Music reușind astfel să își înceapă cariera pe piața muzicală.
“Am luat parte la tot ce a însemnat Quantum până acum: speranță, confuzie, neliniște, zâmbete, râsete, și, într-un final, fericire! Sunt mai des la Quantum decât acasă pentru că, într-un fel, Quantum Music a devenit casa mea”, a completat Andi.
Quantum Music este primul label boutique din România, care descoperă și aduce laolaltă talente de pretutindeni, cărora le pune la dispoziție o echipă valoroasă, cu experiență, care îi susține pe tot parcursul lor muzical.
Mai multe detalii despre noul single, despre cariera sa de 15 ani în muzică dar și despre proiectul Quantum Music aflați în varianta integrală a interviului realizat de Mădălina Huțu în cadrul emisiunii VIVA FLASH: