UPDATE ORA 10:12 Traficul feroviar a fost reluat vineri dimineață, în jurul orei 09,00, în zona montană a județelor Bistrița-Năsăud și Suceava, unde trei trenuri nu au mai putut înainta din cauza copacilor doborâți de vânt peste calea ferată.
Potrivit directorului Regionalei CFR Iași, Constantin Axinia, trenul IR 1838 Timișoara-Iași a plecat cu o întârziere de 248 minute, trenul regio 4205 Vatra Dornei-Bistrița a înregistrat o întârziere de 240 minute, iar trenul regio 13606 Ilva Mică-Suceava a avut 210 minute întârziere.
În cele trei trenuri s-au aflat aproximativ o sută de călători.
CFR a asigurat apă minerală și ceai pentru cei aflați în trenurile întârziate.
“La Vatra Dornei s-au asigurat apă minerală, ceai pentru toți călătorii din trenurile care au fost întârziate”, a spus Axinia.
Pentru tractarea trenurilor afectate au fost alocate locomotive diesel, având în vedere că arborii doborâți de vânt au afectat firul de contact.
* UPDATE ORA 09:01 Circa o sută de călători așteaptă în trenuri deblocarea căii ferate de copacii căzuți, în județele Bistrița-Năsăud și Suceava
Aproximativ o sută de călători se află în cele trei trenuri care sunt oprite, vineri, de la ora 6,00, în stațiile din zona de munte a județelor Bistrița-Năsăud și Suceava, unde calea ferată a fost blocată de mai mulți copaci doborâți de vânt, potrivit datelor comunicate AGERPRES de directorul Regionalei CFR Iași, Constantin Axinia.
Conform acestuia, angajații CFR intervin în zonele afectate cu drezine.
“Avem trei trenuri care s-au oprit datorită faptului că au căzut copaci pe calea ferată. Azi noapte, la ora 3,10, la Coșna (județul Suceava — n.r.), au căzut doi copaci și azi dimineață, la ora 6,10, la Grădinița au căzut alți patru copaci. Avem acolo drezinele, ca să îi taie și să îi înlăture de pe calea ferată, pentru că accesul este foarte greu, fiind o zonă de munte și unde șoseaua e cam departe de calea ferată. Avem 97 de călători în tren”, a declarat Axinia.
Cele trei trenuri afectate sunt: IR 1838 Timișoara — Iași, care staționează în stația Silhoasa din județul Bistrița-Năsăud, trenul regio 4205, ce face legătura între Vatra Dornei și Bistrița, staționat în gara Grădinița, și trenul regio 13606, care circulă pe relația Ilva Mică — Suceava și este oprit în stația Lunca Ilvei.
Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române, copacii căzuți au afectat firul de contact, motiv pentru care este posibil ca trenurile să fie tractate ulterior cu locomotive diesel.
Până la ora 7,00, pentru zona montană a județelor Suceava, Neamț și Bacău a fost în vigoare o atenționare nowcasting de cod galben referitoare la vânt puternic.
* ORA 07:41 Infotrafic: Trei trenuri de călători oprite în stații între Lunca Ilvei-Ilva Mică din cauza copacilor căzuți
Trei trenuri de călători sunt oprite în stații, pe parcurs, vineri dimineața, pe tronsonul Lunca Ilvei — Ilva Mică din județul Bistrița-Năsăud, din cauza unor copaci căzuți pe secția de cale ferată 502.
Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române, întrucât este afectat și firul de contact, este posibil ca trenurile să fie tractate ulterior cu locomotive diesel.
Sursa citată mai informează că până la ora 7,00, pentru zona montană a județelor Suceava, Neamț și Bacău a fost în vigoare o atenționare nowcasting de cod galben referitoare la vânt puternic.