full screen background image

Concursul „Hai să digitalizăm orașul”, pentru elevii de liceu din Rădăuţi

Grupul de inițiativă „Rădăuțiul civic” lansează în premieră un concurs adresat elevilor de liceu din Rădăuți care sunt pasionați de noile tehnologii, pentru crearea unei aplicații mobile Android a municipiului, denumită „e-Rădăuți”.

Aplicația va fi folosită atât pentru turiștii care ajung la Rădăuți, dar și pentru a încuraja implicarea cetățenilor în comunitate.

Se doreşte promovarea turismului în Rădăuți, prin crearea unor trasee turistice și arhitecturale pentru vizitatori, prezentarea obiectivelor turistice, a istoricului orașului, acces la contacte de interes local, oferte locale, scanare cod QR clădiri istorice pentru aflarea mai multor detalii, precum şi facilitarea implicării în comunitate pentru cetățeni, prin accesul la acțiuni de voluntariat, crearea unui calendar cu evenimente din Rădăuți și notificări, posibilitatea cetățenilor de a sesiza nereguli.

Concursul este derulat într-o colaborare în premieră între mediul privat, societatea civilă și mediul educațional. Cele mai bune trei aplicații vor fi recompensate cu premii între 200 și 1000 de lei prin contribuția partenerului HardPower și prin contribuții individuale ale membrilor juriului și ale membrilor grupului civic.

Înscrierile se realizează până pe data de 14 octombrie, iar concursul se va derula în perioada 16 octombrie – 16 noiembrie 2017. În toată această perioadă, elevii vor fi îndrumați de doi mentori și vor fi ajutați să-și dezvolte noi abilități căutate, poate, de viitorii lor angajatori. La finalul concursului, aplicațiile vor fi evaluate de un juriu format din profesioniști, dezvoltatori de software din România, Danemarca și chiar de la Google Elveția.

„În era tehnologiei, ne-am propus să aducem beneficiile sale mai aproape de cetățeni. Ne dorim ca orașul nostru să fie promovat cât mai bine și pentru turiștii care ne calcă pragul, așa cum și în marile orașe acest lucru este făcut deja prin folosirea noilor tehnologii și ne dorim să stimulăm implicarea cetățenilor în comunitate prin noua aplicație, să putem comunica mai bine și să ajungem în punctul în care ne pasă mai mult de localitatea noastră. Aplicația va fi una de tip open source, așa că sperăm ca ea să fie multiplicată și în alte orașe, să dăm startul unei mișcări de digitalizare venite de la societatea civilă”, au declarat Paul Coman (cercetător în Danemarca, inițiator al concursului, membru al grupului „Rădăuțiul Civic”) și Luca Ciubotaru (fondator al grupului „Rădăuțiul Civic”).

“Rădăuțiul civic” este un grup de inițiativă independent și non-partizan format în luna iunie 2017, din cetățeni de toate vârstele și de toate profesiile, ca răspuns la nevoia de încurajare a inițiativei locale, a cetățeniei active și a implicării în comunitate, o platformă de facilitare și promovare a schimbărilor pozitive în Municipiul Rădăuți și nu numai. Până în prezent, grupul civic a implementat deja acțiuni precum: refacerea gratuită a paginii de internet a Primăriei Rădăuți pentru a aduce informația mai aproape de cetățeni, acțiuni de promovare a voluntariatului, ecologizarea albiei râului Sucevița sau organizarea unei tabere de vară pentru copiii de la casa de tip familial „Universul Copiilor” din Rădăuți.

Doina CRAIU

VIVA FM Rădăuţi

comments

comments