full screen background image

Cuşnir, PSD: “Ion Lungu şi PNL pregătesc Falimentul Centenar!”

De la bugetul municipiului Suceava ar putea fi disponibilizate fonduri pentru asigurarea stocurilor de combustibil, obligatorii pentru producerea de agent termic în centrala în cogenerare a Bionergy, în sezonul rece 2017-2018.

Consiliul Local va analiza un proiect de hotărâre privind plata în avans a subvenţiei pentru acoperirea diferenţei dintre preţul de producere, transport, distribuire şi furnizare a energiei termice livrate populaţiei şi preţul local facturat la consumatorii casnici.

În cauză este suma de 4 milioane de lei, aceasta constituind subvenţia datorată de Primărie pentru lunile octombrie, noiembrie şi decembrie 2017.

Printr-o adresă înaintată autorităţilor municipale, Thermonet, prestatorul serviciului de alimentare cu apă caldă şi căldură atrage atenţai că, în lipsa banilor cu pricina, încălzirea apartamentelor locuitorilor reşedinţei de judeţ va avea de suferit.

„Neîncasarea, de la bugetul local, a sumelor reprezentând subvenţia în avans pentru acoperirea diferenţelor de preţ la energia termică livrată populaţiei pentru trimestrul al patrulea, va conduce la imposibilitatea constituirii de stocuri biomasă la producător şi la existenţa unor riscuri în ceea ce priveşte producerea de energie termică în sezonul rece”, avertizează conducerea Thermonet Suceava.

Preşedintele Organizaţiei Municipale PSD Suceava, Dan Ioan Cușnir, este nemulţumit de faptul că, în şedinţa de Consiliul Local care va avea loc astăzi, ar urma să se aprobe achitarea în avans a sumei de 4.000.000 de lei către operatorul privat Bioenergy / Thermonet.

Printr-un comunicat de presă, Cuşnir transmite:

“Primarul Ion Lungu şi PNL vor să achite în avans suma de 4.000.000 lei către operatorul privat Bioenergy/Thermonet. Dacă Suceava ar fi fost un oraş din Elveţia, cu grad de execuţie bugetară de 99.8 %, şi tot nu ar fi fost în regulă o astfel de plata în avans, fără să ai un minim beneficiu pentru comunitate, fie şi măcar un discount de 4-5%. Întrebarea este dacă va putea, fie şi un singur consilier local, să voteze această plata în avans, având în vedere următoarele informaţii:

Primăria Sucevei are datorii de peste 3.500.000 lei către TPL (firma Consiliului Local, deci a Primăriei), suma care reprezintă facturi emise de TPL de mai mult de 1 an de zile şi neachitate de către Primărie. Singura concluzie este că Primăria Suceava nu îşi plăteşte datoriile către firma sa, dar plăteşte cu multă uşurinţă o suma mai mare, în avans, binomului Bioenergy/Thermonet. Chiar nu pare nimănui ciudat acest lucru? Dar să mergem mai departe.

TPL, firma Primăriei Suceava, are datorii de 4.000.000 lei la stat, având conturile blocate începând cu anul 2013. Pentru aceste datorii restante TPL a plătit în fiecare an penalizări cuprinse între 300.000 şi 400.000 lei, ceea ce însumează în aceşti 5 ani aproape 2.000.000 lei (aproximativ jumătate de milion de euro). Deci, în aceşti 5 ani, în loc să se dezvolte, TPL plăteşte penalităţi la stat, în timp ce Primăria Suceava, în loc să îşi plătească angajamentele şi datoriile către TPL, vrea să plătească în avans o suma foarte mare unui operator privat. Chiar nimeni nu sesizează nici cel mai mic iz penal? Dar să mergem şi mai departe.

În perioada 2010-2012 TPL a raportat pierderi de 2.200.000 lei din subvenţii subdimensionate şi neachitate de către Primăria Suceava, responsabilitatea aparţinând viceprimarului responsabil cu partea de transport din cadrul Primăriei, acelaşi înprezent că şi în trecut – Lucian Harsovschi. Nu lipsit de importanță este faptul că anul 2012 a fost an electoral şi sucevenii trebuiau păcăliţi din nou cum că TPL merge foarte bine. În anul 2013 Curtea de Conturi a constatat că subvenţiile către TPL au fost subdimensionate, motiv pentru care a şi emis o notă în acest sens. Bineînţeles că Primăria nu a făcut nimic pentru a remedia paguba din trecut. Reprezentanţii PSD în AGA a TPL au luat măsurile necesare pentru ca măcar începând cu anul 2013 subvenţia să fie cea reală.
Oficial, TPL este singurul operator de transport public din municipiul Suceava. Însă, în realitate sunt peste 50 de autovehicole tip maxi-taxi, cu licenţe eliberate de către Consiliul Judeţean Suceava pentru trasee judeţene, care de fapt piratează transportul public în Suceava.

În 2018 vom afla dacă proiectul cu autobuzele electrice va fi eligibil. Deocamdată nu este, pentru că TPL nu deţine un teren de minim 2 ha dedicat acestui proiect. Ce fac primarul Sucevei şi viceprimarul responsabil cu transportul din cadrul Primăriei pentru a rezolva în timp util această problema? Sau vor spune şi în 2018, aşa cum au afirmat şi în cazul Grădiniţei din Obcini, ”nu mai avem timp, doar de la X putem cumpăra, în caz contrar pierdem bani europeni”? Nu mai e mult până atunci şi vom afla răspunsul.
Drumul spre falimentul TPL seamănă izbitor cu falimentul Termică. Pas cu Pas. Dar, fiind în 2018, probabil că va purta numele de Falimentul Centenar!

În anul 2018 Suceava va avea Podul Centenar doar pe hârtie, Sala Polivalentă şi Stadionul Centenar doar pe hârtie, Parcul Sipote Centenar doar pe hârtie dar la realizări Ion Lungu şi PNL vor bifa falimentul TPL, Falimentul Centenar!

Se pare că sunt deja pregătiţi şi anumiţi operatori privaţi în acest sens. Legătura între viceprimarul responsabil de transport din cadrul Primăriei şi “Sorinel” sau interesele aceluiaşi viceprimar în gestionarea unor microbuze tip maxi-taxi (de exemplu cel cu numărul de înmatriculare SV10THY) sperăm să fie elucidate de către autorităţile de drept ale statului. Şi dacă aceste autorităţi vor elucida acest mister, vom avea în 2018 un Centenar interesant pentru cei care au falimentat Termica şi care, pentru că nu li s-a întâmplat nimic, acum falimentează şi TPL, Pas cu Pas!”

comments

comments