full screen background image

22 septembrie – Ziua Mondială a Leucemiei Mieloide Cronice

În toată lumea, la 22 septembrie, este marcată Ziua Mondială a Leucemiei Mieloide Cronice, un bun prilej de a înţelege că doar împreună putem să construim o alta perspectivă pentru cei afectaţi de această maladie.

Leucemia mieloidă cronică (LMC) este un tip de leucemie cu evoluţie lentă, caracterizată prin producerea de către organism a unui număr necontrolat de globule albe anormale. Cazurile de LMC reprezintă 15% din totalul cazurilor de leucemie

Cât priveşte manifestările clinice, 30% dintre pacienţi sunt asimptomatici, însă la unii se observă o scădere ponderală, astenie fizică, anorexie, saţietate precoce, dureri, disconfort abdominal, febră, transpiraţii, dureri osoase.

„Noi, pacienţii cu leucemie mieloidă cronică, ne confruntăm cu o provocare pe tot parcursul vieţii şi avem nevoie de îngrijire pe tot parcursul vieţii. Cu mai puţin de două decenii în urmă, diagnosticul de LMC era o sentinţă de condamnare la moarte. Astăzi, medicina ne-a furnizat arma de care avem nevoie pentru a trăi. Leucemia mieloidă cronică nu este sfârşitul!”, este mesajul transmis de Ziua Mondială a Leucemiei Mieloide Cronice.

Reprezentanţii Asociaţiei Pacienţilor cu Neoplazii Mieloproliferative “Mielopro” arătă că ”trataţi eficient, astăzi putem avea o speranţă de viaţă similară cu cea a populaţiei generale. Dar este încă o luptă continuă: nu toţi pacienţii au acces la cel mai bun tratament şi îngrijiri disponibile; încă trebuie să facem faţă unor discrepanţe: medicamente prea scumpe, lipsa diagnosticării şi monitorizării de calitate. Spre deosebire de LMC, aceste dificultăţi nu trebuie să dureze o viaţă: împreună putem schimba aceste lucruri”.

“Astăzi îndrăznim să ducem speranța mai departe: vindecarea.”, este mesajul transmis, astăzi, de Ziua Mondială a Leucemiei Mieloide Cronice.

comments

comments