Ziua de 20 octombrie va aduce la Rădăuți un nou eveniment cultural: A SOLO PIANO PERFORMANCE FROM USA TO EUROPE.
În concert, pe scena Casei de Cultură, de la ora 19.00, Dino Massa, unul dintre bogaţii cetăţeni ai Patriei Jazz.
Dino Massa s-a născut pe 26 septembrie 1964.
A absolvit Conservatorul din Neapole, clasa compoziţie în 1990, clasa de pian şi muzică de jazz în anul 2000, cu nota maximă – 10. A studiat sub îndrumarea lui Bruno Tommaso, un prolific compozitor italian, alături de care va şi cânta în orchestra de jazz a Conservatorului. El însuşi va preda pian de jazz la Conservatorul din Cosenza şi la cel din Benevento.
În 1984 câştigă concursul Euterpe, din Pompeii, ca pianist şi compozitor de jazz şi concertează pe scene europene (Italia, Franţa, Spania, Portugalia, Islanda, Ungaria, România, Belgia, Letonia, Cehia, Polonia, Muntenegru, Croaţia, Bosnia) şi din Statele Unite.
Se implică în proiecte inedite de jazz, înregistrează 8 albume ca solist şi altele în formaţii de jazz. În anul 1996 albumul ‘Traits of Extraordinary Encounters’ (Valenţele unor conexiuni extraordinare), realizat cu cei de la Agca, e trecut de revista L’Unita pe lista celor mai bune albume ale anului. În 1998 îi apare cel de-al doilea album ‘Doctor dei pazzi’ (Doctor de nebuni), o transpunere plină de imaginaţie, pe ritm de jazz, a unor melodii tradiţionale napolitane. În 1999 publică la Sagi Music volumul ‘For piano jazz language’ (Despre limbajul pianului în jazz), iar în 2000 ‘Jazz duet’, o culegere de melodii pentru pian şi saxofon soprano.
Urmează al treilea album, în 2001, ‘Viewpoints’ (Puncte de vedere).
Apare în compania unor grei (Legende ale Jazzului): Chet Baker, George Benson, Enrico Rava, Stefano Bollani şi a multor altora, pe compilaţii de muzică de jazz. În paralel îşi cultivă şi calităţile de profesor, din 1998 devine editor pe partea didactică a revistei Basimedia Magazine. Este difuzat de marile reţele italiene: Raidue, Radiouno, Radiodue, Radiotre, pe canalul 41 KSHB al NBC-ului american şi în inima ritmurilor portoricane, la Jazz & Bossa Radio. Unul din albumule recente – ‘Echoes of Europe’, iniţiat alături de vechiul şi bunul său prieten, saxofonistul Christopher Burnett, alături de alţi artişti de succes, este lansat de casa de discuri americană Arc, iar un altul – ‘Suite pour le piano for Jazz quartet’ de Losen Records din Norvegia. A urcat pe scenă în compania unor maeştri ai jazz-ului: John Abercrombie, Marcus Hampton, Stan Kessler, Louis Sclavis, Chris Burnett, Tomasz Grzegorski, Sigurdur Flosason, Shule Jovovic şi mulţi, mulţi alţii.
Din 1991 duce cu el pe scenă piese clasice pentru cor şi orchestră, conferindu-le o aură proaspătă, originală.
Trăind prin muzică, de mai bine de 20 de ani, Dino Massa poate ne e contemporan, dar devine sub ochii noştri un clasic.
Biletele la spectacol costă 20 de lei pentru aduţi şi 10 lei pentru elevi, studenţi şi pensionari.
Radio VIVA FM este partener media al evenimentului.
Doina CRAIU
VIVA FM Rădăuţi