full screen background image

Băiat de 16 ani din Suceava rănit, după ce s-a răsturnat cu scuterul pe care-l conducea băut şi fără permis

În cursul după-amiezii de duminică, la ora 16.46, în timp ce conducea mopedul într-o curbă pe DJ 178G, din comuna Ciprian Porumbescu, un minor, de 16 ani, din municipiul Suceava, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a căzut pe partea carosabilă.

În urma impactului, a rezultat rănirea ușoară a minorului, care a fost transportat cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Pe moped, se mai afla un pasager, care nu a suferit leziuni corporale

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, minorul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul mopedului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

comments

comments