full screen background image

Spitalul Municipal Rădăuți se aprovizionează pentru perioada iernii

Spitalul Municipal ”Sfinții Cosma și Damian” din Rădăuți achiziționează, pentru proviziile de iarnă, 10.000 kg cartofi, 1.200 kg ceapă, 1.200 kg morcovi, 200 kg gogoșari, 200 kg ardei gras, 200 kg ardei kapia, 100 kg țelină, 50 kg sare neiodată, 1.400 kg mere.

Producătorii sunt așteptați să-și depună ofertele în plic închis, la secretariatul unității spitalicești, până pe data de 6 octombrie, ora 9.00.

Ofertele trebuie să cuprindă: datele de identificare ale producătorului, cantitatea de produs ofertat și prețul de vânzare al produsului.

Deschiderea ofertelor va avea loc pe data de 6 octombrie la ora 10.00, iar produsele se vor achiziționa în ordinea crescătoare a prețurilor ofertate până la acoperirea necesarului.

Produsele trebuie să fie de calitate, fără dăunători, corpuri străine și nu trebuie să fie stricate, caz în care marfa va fi returnată.
Plățile se vor efectua în maxim 30 de zile de la data semnării borderoului de achiziții.

Se pot depune oferte pentru unul sau mai multe produse, după cum anunță managerul Spitalului Municipal Rădăuți, avocat Traian Andronachi.

Doina CRAIU

VIVA FM Rădăuţi

comments

comments