full screen background image

CSAT a avizat Strategia națională în domeniul prevenirii proliferării armelor de distrugere în masă

UPDATE ORA 13.22 Consiliul Suprem de Apărare a Țării a analizat și avizat joi, în ședință, Strategia națională în domeniul prevenirii proliferării armelor de distrugere în masă, a informat Administrația Prezidențială.

“Obiectivul Strategiei este dezvoltarea și consolidarea cadrului de cooperare și coordonare a acțiunilor autorităților române, precum și a mecanismelor și instrumentelor necesare acestora pentru prevenirea și combaterea amenințărilor la adresa securității naționale reprezentate de proliferarea armelor de distrugere în masa și a vectorilor purtători. Strategia va fi implementată în perioada 2017-2019 și va viza, în principal: întărirea capacității de reacție rapidă; asumarea unui rol activ în susținerea eforturilor comunității internaționale în domeniul prevenirii proliferării armelor de distrugere în masă, consolidarea cooperării inter-instituționale, în vederea creării unor mecanisme eficiente și flexibile, care să asigure prevenirea și contracararea proliferării armelor de distrugere în masă și a vectorilor purtători”, a precizat un comunicat al Președinției.

UPDATE ORA 13.19 CSAT a aprobat participarea României, cu o capabilitate navală, la o misiune NATO

Consiliul Suprem de Apărare a Țării a aprobat joi, în ședință, participarea Armatei României, cu o capabilitate navală, la o misiune sub conducerea NATO, în semestrul al II-lea al acestui an.

“Această capabilitate este inclusă în Pachetul de forțe, aprobat pentru anul în curs, fiind pusă la dispoziție în cadrul rezervei naționale de forțe, pentru a răspunde unor solicitări suplimentare din partea organizațiilor internaționale de creștere a contribuției României la misiuni și operații externe”, a precizat Administrația Prezidențială.

ORA 11.49 Prima ședință a CSAT la care participă miniștrii Mihai Fifor și Gheorghe Șimon

Prima ședință a Consiliul Suprem de Apărare a Țării în care participă noii miniștrii ai Apărării și Economiei, Mihai Fifor și Gheorghe Șimon, a început joi, la Palatul Cotroceni, una dintre temele aflate pe ordinea de zi fiind Strategia națională în domeniul prevenirii proliferării armelor de distrugere în masă, după cum a anunțat săptămâna trecută purtătorul de cuvânt al Administrației Prezidențiale, Mădălina Dobrovolschi.

Ședința este condusă de președintele României, Klaus Iohannis. Nu este prezent ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa.

Pe ordinea de zi există două mari teme: participarea Armatei Române cu o capabilitate navală la o misiune sub conducerea NATO în semestrul II al al anului 2017 și Strategia națională în domeniul prevenirii proliferării armelor de distrugere în masă, potrivit purtătorului de cuvânt.

AGERPRES

comments

comments