full screen background image

Hunedoara: 13 persoane rănite într-un accident pe DN 66A

Un număr de 13 persoane au fost rănite și transportate la spital, joi după-amiază, în urma unui accident petrecut pe DN 66A, în localitatea Aninoasa, în care au fost implicate un microbuz de transport persoane și un autoturism, autoritățile activând Planul Roșu de intervenție în acest caz, informează reprezentanții ISU Hunedoara.

Potrivit unui comunicat al Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române, șoferul autoturismului a efectuat o depășire neregulamentară și a intrat în coliziune cu microbuzul care circula regulamentar, pe sensul de mers Petroșani-Aninoasa.

“Una dintre victime este într-o stare mai gravă, restul prezintă leziuni ușoare”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Anemona Doda.
La fața locului intervin patru echipaje SMURD, trei ambulanțe de la Serviciul Județean de Ambulanță și o autospecială cu modul de descarcerare.

În zonă se circulă alternativ, pe un singur fir.

AGERPRES

comments

comments