full screen background image

Camelia Iordache, președinta Organizaţiei Salvaţi Copiii – filiala Suceava: „Vă așteptăm în număr cât mai mare să fiți la maraton, să ne bucurăm împreună și să alergăm pentru viață!”

Început de săptămână în județ. Alături de Iulia s-a aflat președinta Organizaţiei Salvaţi Copiii filiala Suceava, Camelia Iordache cu detalii despre un eveniment caritabil.

În județele Suceava și Botoșani rata mortalității infantile este mult peste media pe țară, respectiv 10,1‰ în Suceava și 9,8‰ în Botoșani. Până în prezent, în cei 5 ani de program, Salvați Copiii a dotat maternitățile din Suceava, Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Rădăuți, Gura Humorului, Botoșani și Dorohoi dar programul trebuie să continue pentru a acorda șansa la viață pentru cât mai mulți copii.

În acest scop, Salvați Copiii filiala Suceava va organiza în data de 16 septembrie 2017, Maratonul Cetății Suceava, eveniment cu scop caritabil al cărui motto este ”Alerg pentru viață!”.

„Avem nevoie de implicarea a cât mai multor companii și persoane fizice pentru a reuși să dotăm încă o maternitate din județul nostru” a spus Camelia Iordache.

Ascultă interviul cu președinta Organizaţiei Salvaţi Copiii filiala Suceava, Camelia Iordache, în Viva Cafe cu Iulia Sîrghi aici:

comments

comments