full screen background image

Liderii coaliției de guvernare se reunesc, luni, la Parlament

Liderii coaliției de guvernare PSD-ALDE se reunesc, luni, la Parlament, în cadrul unei noi ședințe privind activitatea Executivului, pe agendă urmând să fie dezbătute teme precum impozitul pe cifra de afaceri și rectificarea bugetară.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că luni, în coaliție, se va lua o decizie cu privire la impozitul pe cifra de afaceri, după ce premierul Mihai Tudose va prezenta o analiză.

Întrebat cum își explică afirmația premierului potrivit căreia se va renunța la impozit, în condițiile în care el spune că decizia se va lua luni în coaliție, Dragnea a precizat că dacă Tudose are simulări și analize pe acest subiect, le va prezenta în ședința de coaliție.

“Nu știu ce a declarat premierul, dar dacă are deja simulări și analize, luni, în coaliție, ne prezintă și dacă sunt argumente, susținem. A spus premierul Tudose că atunci când aceste simulări sunt gata, ni le prezintă”, a arătat Dragnea.

Pe subiectul privind bugetul, premierul a declarat luni, la finalul ședinței coaliției de guvernare, că rectificarea bugetară va fi pozitivă, iar o primă discuție pe această temă va avea loc săptămâna viitoare.

“Săptămâna viitoare vom avea o primă discuție despre rectificare, va fi pozitivă, ce pot să vă spun de acum”, a afirmat Mihai Tudose.

AGERPRES

comments

comments