În cursul dimineţii de luni, la ora 09.00, un bărbat, de 40 de ani, din municipiul Suceava, în timp ce conducea microbuzul, pe str. Ştefan cel Mare, din localitatea de domiciliu, la trecerea pentru pietoni din zona Policlinicii, a frânat şi o călătoare, aflată în picioare, s-a dezechilibrat şi a căzut pe podea, împreună cu fiica sa de 3 ani, pe care o ţinea în braţe.
În urma accidentului, călătoarea de 32 de ani, din comuna Hânţăşti, şi fiica sa au suferit leziuni corporale ușoare.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,06 mg\l şi i s-au recoltat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Microbuzul în cauză circula în regim maxi taxi pe ruta Șcheia – Suceava, sens în care a fost sesizat ISCTR Suceava, în vederea efectuării de verificări conform competențelor.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală privind infracţiunea de „vătămare corporală din culpă”.