full screen background image

Guvernul a dat 7 milioane de lei pentru reabilitări în termoficarea suceveană

O sumă de 7 milioane de lei este îndreptată înspre municipiul Suceava, în urma multiplelor demersuri făcute la Guvern de autorităţile locale.

Anunţul a fost făcut de către primarul Ion Lungu, care a precizat că banii vor lua calea achitării contravalorii lucrărilor făcute până acum la punctele termice şi reţele de distribuţie aferente acestora.

Executantul este firma bucureşteană Consix, care, cu ceva timp în urmă, şi-a justificat ritmul lent al execuţiei prin aceea că Primăria nu ar dispune de susţinerea financiară necesară.

Lungu: “A fost semnat ordinul de ministru pentru cele 7 milioane de lei pentru efectuarea lucrărilor la termoficare. Banii vin în condiţiile în care se lucrează bine în Zamca, dar şi în zona centrală, la punctul termic Parc. Firma constructoare a precizat că nu poate începe lucrările aferente punctului termic din Obcini, unele de amploare în comparaţie cu celelalte două. Cauza ar consta în aceea că Serviciul Poliţiei Rutiere încă nu a emis avizul pentru săpăturile care vor afecta carosabilul.”

În această vară, lucrările de modernizare vizează Punctul termic Obcini IV, cu circa 2,7 km de conducte; Punctul termic “Zamca”, cu aproximativ 2,1 km de reţele şi Punctul termic de pe strada “Ion Vodă Viteazu” cu 115 de metri de conducte.

comments

comments




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza