full screen background image

PNL a atacat la CCR modificările la legea TVR şi legea Radioului public

PNL a atacat marţi la Curtea Constituţională modificările aduse la finalul lunii iunie legii Societăţii Române de Televiziune şi legii Societăţii Române de Radio despre care spun că vor compromite iremediabil statutul, organizarea şi funcţionarea celor două servicii publice autonome de interes naţional, reglementate şi de Constituţie.

”Pentru o serie întreagă de argumente constituţionale şi juridice, PNL solicită CCR să declare, în integralitate, neconstituţională această lege care, în opinia PNL, va compromite iremediabil statutul, organizarea şi funcţionarea celor două servicii publice autonome de interes naţional, reglementate şi de legea fundamentală a României”, susţine PNL într-un comunicat de presă.

PNL a arătat, în sesizarea adresată CCR, că Senatul, în calitate de Cameră decizională, a adoptat propunerea legislativă (L263/2016) în şedinţa din data de 20 iunie 2017, dar cu un conţinut substanţial modificat faţă de forma dezbătută şi adoptată de prima cameră sesizată (Camera Deputaţilor) încălcând astfel principiul bicameralismului.

”Pe fond, propunerea legislativă astfel cum a fost adoptată, încalcă principii şi drepturi constituţionale şi nu clarifică statutul juridic al SRR şi SRTv ca urmare a schimbării modalităţii de finanţare introduse prin Legea nr. 1 din 6 ianuarie 2017 privind eliminarea unor taxe şi tarife, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative”, se arată în sesizarea depusă de liberali la CCR.

Totodată, PNL a arătat în sesizarea către CCR că Guvernul României a transmis Senatului, în luna martie a acestui an, punctul său de vedere negativ cu privire la propunerea legislativă criticată, iar Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital din cadrul Senatului a emis, de asemenea, un aviz negativ încă din 14 iunie 2016.

Astfel, PNL a sesizat CCR că legea în cauză încalcă drepturi fundamentale constituţionale şi permite ingerinţe nepermise ale autorităţilor statului asupra dreptului de asociere, care ”nu respectă principiul consacrat al proporţionalităţii în raport de rigoarea exigenţelor indicate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi de Comisia de la Veneţia”.

”Actuala lege a SRR şi SRTV reprezintă o sfidare şi o încălcare a drepturilor cetăţenilor români din străinătate, drepturi recunoscute acestora încă din anul 1994 de la adoptarea legii iniţiale”, mai spun liberalii.

PNL a subliniat în sesizarea adresată CCR că noua lege anulează practic obligaţia constituţională a statului român de a sprijini întărirea legăturilor cu românii din afara graniţelor sub aspect identitar, etnic, cultural, lingvistic sau religios. Astfel, prin noua lege, arată PNL, s-a abrogat în integralitate norma (art.42) care prevedea finanţarea producerii şi difuzării emisiunilor radiofonice şi de televiziune adresate străinătăţii, blocând astfel activitatea Radio România Internaţional şi TVR Internaţional. În schimb, mai spun aceştia, din fondurile alocate celor două societăţi de la bugetul de stat, vor fi finanţate şi emisiunile în limbile minorităţilor naţionale. Potrivit PNL, noua lege exclude de la finanţare achiziţia de licenţe, producţia şi difuzarea evenimentelor de importanţă majoră cu caracter cultural, artistic şi sportiv, interne sau internaţionale (de genul competiţiilor sportive internaţionale, concursuri şi festivaluri naţionale şi internaţionale), aducând astfel un prejudiciu semnificativ dreptului la informare al cetăţenilor români.

news.ro

comments

comments