Asociaţia Club Sportiv Ecvestru Rădăuţi, Federaţia Ecvestră Română şi Regia Naţională a Pădurilor prin Direcţia de Creştere, Exploatare şi Ameliorare a Cabalinelor, a organizat la Rădăuţi, concursul de sărituri peste obstacole contând pentru „Cupa Bucovinei” şi Cupa Federaţiei Ecvestre Române.
Concursul s-a desfăşurat pe Hipodromul Hergheliei din localitate, în perioada 22 – 25 iunie.
Au participat 35 de cluburi din ţară, asociaţii şi baze hipice, amintim Clubul gazdă şi organizatorul Club Sportiv Ecvestru Rădăuţi, CSM Sibiu, “Steaua” Bucureşti şi Clubul “Felix Ţopescu” din Bucureşti, însumând o sută de cai, aproximativ 60 de sportivi premiaţi, printre care actualul campion balcanic, Ionel Bucur.
Competiţia a fost organizată pe mai multe nivele: copii, juniori, tineret şi seniori, iar la cai: tineret şi echipe. Spectacolul hipic a fost urmărit de sute de rădăuţeni şi locuitori ai localităţilor învecinate dar şi turişti care în aceste zile au tranzitat zona.
Valoarea totală a premiilor care s-au acordat la această ediţie, este de 45.000 de lei.
Un premiu important a fost câştigat de rădăuţeanul Ionel Moroşan.
Doina CRAIU
VIVA FM Rădăuţi