full screen background image

Primele cazuri de rujeolă din acest an, în județul Suceava

Județul Suceava a fost ocolit o perioadă de epidemia de rujeolă care a făcut victime la nivel național, dar adjunctul Direcției de Sănătate Publică, Cătălina Zorescu, a declarat că au apărut primele două cazuri.

Rujeola a fost diagnosticată la un copil de 8 luni și la un bărbat de 27 de ani, copil și tată.

Niciunul dintre ei nu era vaccinat.

ROR este un vaccin combinat care protejează împotriva rujeolei, oreionului si rubeolei.

Rujeola, oreionul si rubeola sunt boli comune, deosebit de infectioase si care pot genera complicatii severe, inclusiv meningita, inflamarea creierului (encefalita) şi surzenie.

În sarcină, pot crea complicaţii care afectează fătul și se poate ajunge chiar și la avort spontan.

Prima doză de vaccin ROR se administreaza copiilor în intervalul de vârstă 12 – 15 luni.

Cea de-a doua doză se administrează la începerea şcolii, de obicei la 7 ani.

Dacă o persoană a omis vaccinarea, ambele doze pot fi făcute oricând după vârsta de 7 ani, spațiate la 1 an diferență.

Câteodată, ROR se poate administra mai devreme de împlinirea vârstei de 1 an şi anume atunci când copilul a fost expus virusului rujeolei, în cazul epidemiilor, sau când plecați într-o zonă cu incidență mare a rujeolei.

comments

comments