full screen background image

Elevii Școlii Gimnaziale Ciocănești au sărbătorit Ziua Educației Nonformale, pe acordurile muzicii folk

Elevii Școlii Gimnaziale Ciocănești au sărbătorit, vineri, 21 octombrie, Ziua Educației Nonformale, pe acordurile muzicii folk.

Desfășurată sub genericul ”Să dăm folk la școli”, activitatea organizată de Asociația Culturală FAIR PLAY a fost una deosebită și s-a bucurat de implicarea unor nume renumite ale acestui gen muzical: Andrei Păunescu, Vasile Mardare, Valentin Moldovan, Octavian Bud și Ștefania Iacob.

Alaturi de Andrei Paunescu a cantat si o artista locala, interpreta la nai Andreea Lupescu, eleva in clasa a VIII-a la Scoala Gimnaziala din Ciocanesti.

Elevii au fost entuziasmați să-i aibă în mijlocul lor pe artiști și să afle ”povestea” folkului care pare să se adreseze în special sufletului, emoționând și creând o adevărată conexiune între cei aflați pe scenă și cei din afara ei.

Toți cei prezenți au simțit vibrația muzicii, unii dintre elevi au reușit să realizeze primul lor acord la chitară exprimându-și apoi dorința de a învăța mai mult.

Întâlnirea din școală a fost doar ”intro” pentru activitatea plină de emoție și energie de pe scena Casei de Cultură” Florin Gheucă” Ciocănești, cea care i-a reunit atât pe elevii Școlii Gimnaziale Ciocănești, cât și pe cei ai Școlii Gimnaziale ”Ștefan cel Mare Cârlibaba” și pe cei ai Liceului Tehnologic ”Liviu Suhar” Iacobeni.

Reprezentanții Consiliului Local Ciocănești s-au implicat in organizarea si buna desfasurare a evenimentului si au făcut posibilă această activitate “care hrănește sufletul și educă mintea”.

comments

comments




Leave a Reply

avatar