full screen background image

Sprijin pentru Compania Națională a Uraniului

Compania Națională a Uraniului S.A. va beneficia de un ajutor de stat de restructurare, în condițiile autorizării de către Comisia Europeană și în baza Planului de restructurare elaborat de companie și avizat de Ministerul Energiei, acționar unic al CNU.

Decizia a fost stabilită printr-un Memorandum adoptat de Guvern și are scopul să redreseze activitatea economică a companiei.

Planul de restructurare al CNU urmărește eficientizarea activității companiei într-o perioadă de 5 ani. Documentul cuprinde o serie de măsuri strategice, investiționale, operaționale și financiare, complementare programelor finanțate prin intermediul programelor finanțate de Uniunea Europeană. Costurile necesare implementării Programului de restructurare este de aproximativ 941 de milioane de lei, din care 440,8 milioane reprezintă ajutorul de restructurare.

Instrumentele de acordare a ajutorului de stat vor fi:

Ø Ajutorul de stat de salvare, care devine parte componentă a ajutorului de restructurare (ajutorul de stat în sumă de 62 milioane de lei aprobat în ședința de Guvern din 5 octombrie 2016 prin OUG 65/2016);

Ø Subvenție pentru costul de producție și pentru realizarea investițiilor prevăzute în Planul de restructurare;

Ø Conversia în acțiuni deținute de statul român a unor creanțe bugetare și scutirea la plata unor creanțe bugetare.

Perioada de valabilitate a acordării măsurilor de ajutor de stat de restructurare este 2016-2021. Plata ajutorului de stat de restructurare se va realiza în tranșe, în perioada 2017-2022 și va face obiectul unei corecții anuale, pe baza costurilor și veniturilor efective înregistrate de companie.

Ajutorul de stat pentru restructurare se va acorda de la bugetul de stat, prin bugetul aprobat Ministerului Energiei. Acordarea ajutorului de stat este condiționată de punerea în aplicare a Planului de restructurare, ce urmează să fie trimis spre aprobare Comisiei Europene.

comments

comments