Ca în fiecare an, pe 24 mai se sărbătorește Ziua Europeană a Parcurilor. Nu a prea puținelor parcuri de prin orașe. Și nici a celor 6 parcuri dintr-un sat de prin Olt, ce nu are însă apă curentă. Ci a celor ce reprezintă arii naturale protejate, parcuri naturale de pretutindeni de pe bătrânul continent.
Și dacă e rost de a sărbători parcurile, am zis să mă informez mai mult în această privință și am aflat că România are 28 de parcuri naționale și naturale ce adăpostesc ultimele ecosisteme sută la sută naturale din Europa și cele mai valoroase din punctul de vedere al diversității biologice. Motiv de mândrie și bucurie.
Dar dacă tot am adus vorba de parcuri, nu mă pot abține la a face referire și la cele amenajate, prin grija edililor, din municipiul-reședință de județ, Suceava. Și sentimentul pe care îl resimt nu are legătură prea mare cu mândria sau bucuria. Ar putea însă avea legătură cu mirarea.
E drept că s-a schimbat puțin aspectul parcurilor. Mai ales dacă privim în jos, pentru că aleile sunt, mai nou, cu dale. Dale roșii și asamblate ca într-un joc de puzzle și care, în caz că te plimbi cu bicicleta prin parc, te zdruncină suficient de bine cât să te gândești că mai bine era înainte, când ocoleai cele două-trei gropi din asfalt. Iar dacă privim în sus, am putea să remarcăm și aici o schimbare. Parcurile sunt mai luminoase. Pentru că au mai dispărut vreo două-trei coroane de copaci, rămânând doar trunchiurile sculptate în joacă de un artist contemporan.
Și uite așa gândul mi-a zburat spre un parc din Roma, ce nu avea alei nici măcar pietruite. Cu suișuri și coborâșuri și cărări făcute de pașii copiilor ce alergau prin el. Cu zone mai dese sau mai rare de copaci, cu un lac întins, plin de broaște țestoase și peștișori.
Vedeți?!? Așa-i românul… Dacă nu se face, nu e bine, dacă se face, tot nu e bine. Găsește motiv de nemulțumire în tot. Vrea o țară ca afară, cu parcuri multe și întinse prin orașe, fără alei pline de dale și lumină sporită prin tăierea copacilor, și cu parcuri mai puține pe la sate, dar cu case cu apă curentă. Cine să-l mai înțeleagă?!…
Eu una mă străduiesc, deși nu-mi iese de fiecare dată. Mă ajută și consumarea zilnică a educației.
