full screen background image

Atelier de arheologie experimentală, la Muzeul de Istorie Suceava

Muzeul Bucovinei organizează, în perioada 26 iunie – 14 iulie, la Muzeul de Istorie, Atelierul de arheologie experimentală “Artă şi Artefacte”.

Proiectul cultural-educativ cuprinde trei module: “Artă şi artefacte în Cultura Cucuteni”, “Şi eu pot!” și “Restaurare pentru juniori”.

La atelierul de arheologie experimentală pot participa copii cu vârste între 10 şi 14 ani cu înclinaţii artistice, din mediul urban, care vor fi repartizaţi, în funcție de opțiunea selectată, în 6 grupe de lucru: 26 – 30 iunie – 2 grupe, 3 – 7 iulie – 2 grupe sau 10 – 14 iulie – 2 grupe, 2017.

Înscrierile se realizează în perioada 15 mai – 15 iunie, la sediul Muzeului de Istorie, din str. Ștefan cel Mare, nr. 33, Suceava.

Participarea este gratuită.

Copiii care vor participa la atelierul de arheologie experimentală vor putea dobândi cunoștințe despre: arheologie și cultura Cucuteni, arta și artefactele din eneolitic, misterele restaurării ceramicii arheologice, colecțiile arheologice ale Muzeului Bucovinei și rolul muzeului în societate.

Relații la Muzeul de Istorie, str. Ștefan cel Mare, nr. 33, Suceava, tel: 0230/216439, interior 114, Departamentul de proiecte, persoană de contact: Carmen Bădăluță, e-mail: contact@muzeulbucovinei.ro.

comments

comments