Comitetul Executiv Naţional al PSD a decis, miercuri, suspendarea din partid a deputatului Nicolae Bacalbaşa, pentru şase luni, din cauza comportamentului din plenul Parlamentului de marţi.
Decizia a fost luată după ce, ieri, Nicolae Bacalbaşa a făcut declarații necorespunzătoare de la tribuna Parlamentului, în şedinţa plenului reunit. El a spus despre Raluca Turcan că face fractură „dacă mai dă cu labele”, afirmaţia sa fiind urmată de gesturi obscene. Deputatul a făcut declarații suburbane și la adresa unui coleg deputat de Vaslui, Corneliu Bichineț.
„Colegul meu de la Vaslui… tot Vasluiul… violuri şi discursuri bune în Parlament oferă Vasluiul! Eu sunt fracţiunea care nu-şi ţine gura din Parlamentul român. S-au făcut eforturi disperate ca Parlamentul să devină o structură minoră, decredibilizată, înspământată și care să-și țină gura. Eu unul nu o să mă las speriat de ameninţările distilate ale doamnei Gurgan, Curcan, îmi scapă, mă scuzaţi, sunt bătrân”, a spus Bacalbaşa de la tribună, în timp ce din sală se auzeau huiduieli.
Deputatul PMP Corneliu Bichineţ a solicitat drept la replică în urma afirmaţiilor lui Nicolae Bacalbaşa, spunându-i acestuia: „Aţi trecut de multe ori, stimate domnule scriitor, prin judeţul Vaslui şi nu v-a stricat nimeni rozeta.”
Parlamentarii USR au taxat gesturile celor doi şi au părăsit plenul reunit în semn de protest față de „nivelul suburban la care a ajuns Parlamentul”. Nicușor Dan, liderul USR, a anunțat că va cere sancțiuni în comisia de regulament pentru deputații PSD Nicolae Bacalbașa și pentru Corneliu Bichineț, de la PMP.
Nicolae Bacalbașa este al doilea deputat suspendat din PSD în ultima perioadă, după Cătălin Rădulescu. Astăzi, parlamentarul cunoscut și deputatul „mitralieră” a fost pus sub acuzare de Parchetului General. Procurorii îl cercetetază acum pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiei.