full screen background image

Cameră: Proiectul privind executarea pedepselor – adoptat; pedepse reduse 6 zile la 30 de zile executate în condiții necorespunzătoare

Camera Deputaților a adoptat, marți, cu 175 voturi pentru, 85 împotrivă și 20 abțineri, proiectul de lege privind executarea pedepselor, care stabilește ca deținuții să beneficieze de reducerea pedepsei cu 6 zile la fiecare 30 de zile executate în condiții necorespunzătoare.

Deputații au aprobat forma, decisă în Comisia juridică, a proiectului pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Reprezentantul Guvernului a anunțat că susține varianta propusă de Executiv, nu cea din comisie.

Potrivit celor adoptate, “la calcularea pedepsei executate efectiv se are în vedere, indiferent de regimul de executare a pedepsei, ca măsură compensatorie și executarea pedepsei în condiții necorespunzătoare, caz în care, pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiții necorespunzătoare, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, se consideră executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată”. În forma propusă de Guvern se prevedea reducerea pedepsei cu 3 zile la fiecare 30 de zile executate în condiții necorespunzătoare.

“Se consideră executare a pedepsei în condiții necorespunzătoare cazarea în oricare din situațiile următoare: cazarea într-un spațiu mai mic sau egal cu 4 mp/deținut, care se calculează, excluzând suprafața grupului sanitar și a spațiilor de depozitare a alimentelor, prin împărțirea suprafeței totale a camerei de deținere la numărul de persoane cazate în camera respectivă; lipsa accesului la activități în aer liber; lipsa accesului la lumina naturală sau aer suficient ori disponibilitatea de ventilație; lipsa temperaturii adecvate a camerei; lipsa posibilității de a folosi toaleta în privat și de a se respecta normele sanitare de bază, precum și a cerințelor de igienă; existența infiltrațiilor umezelii mucegaiului în pereții camerelor de detenție”, au mai decis deputații.

Proiectul mai prevede că nu se consideră executare a pedepsei în condiții necorespunzătoare ziua sau perioada în care persoana a fost internată în infirmerii din cadrul locurilor de detenție, în spitale din rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor, a MAI, a Ministerului Sănătății.

De asemenea, dispozițiile nu se aplică în cazul în care persoana a fost despăgubită pentru condiții necorespunzătoare de detenție, prin hotărâri definitive ale instanțelor naționale sau ale Curții Europene a Drepturilor Omului, pentru perioada pentru care s-au acordat despăgubiri și a fost transferată sau mutată într-un spațiu de detenție având condiții necorespunzătoare.

Un alt amendament adoptat prevede că în două luni după publicarea legii în Monitorul Oficial se va face evaluarea tuturor penitenciarelor și în patru luni se vor evalua deținuții și condițiile în care își execută pedepsele.

Legea se va aplica pentru cei care au avut de ispășit pedepse din 2012 până în prezent.

Camera Deputaților este for decizional.

AGERPRES

comments

comments