full screen background image

Sucevenii Gabriela Doroftei şi Dorin-Andrei Rusu, învingătorii Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar la Atletism

La sfârşitul săptămânii, la Botoşani, s-a desfăşurat Olimpiada Naţională a Sportului Şcolar la Atletism, ramura sportivă Cros.

La întrecerea pentru clasele IX-XII, sucevenii au câştigat titlurile de campioni naţionali atât la fete, prin Gabriela Doroftei (clasa a XII-a, Liceul Tehnologic Nr.1 Câmpulung Moldovenesc, pregătită de prof. Elena-Erzilia Ţîmpău), cât şi la băieţi, prin Dorin-Andrei Rusu (clasa a XI-a, Liceul Teoretic ”I. Luca” Vatra Dornei, pregătit de prof. Prîsneac Cristian şi prof. Pintilii Cristian).

În concursul celor din clasele V-VIII, Diana Vaman (clasa a V-a, Şcoala Gimnazială ”Teodor V. Ştefanelli” Câmpulung Moldovenesc,
pregătită de prof. Elena-Erzilia Ţîmpău) a obţinut locul 5, la fete, iar Ştefan-Alin Onofrei (clasa a VIII-a, Şcoala Gimnazială ”I. Ciurea” Fălticeni, pregătit de prof. Florin Ailenei şi prof. Alin Findanis) locul 15, în întrecerea băieţilor.

În competiţia de la Botoşani au participat 84 de elevi.

comments

comments