Şi în 2017, unităţile de cult din municipiul Suceava vor primi un consistent sprijin financiar de la buget.
Beneficiare sunt 18 unităţi de cult din reşedinţa de judeţ, cea mai mare sumă, una de 100.000 de lei, îndreptată fiind înspre Parohia „Sfântul Gheorghe” Mirăuţi, pentru continuarea lucrărilor la depozitul pentru obiecte de patrimoniu şi de cult.
Cele mai multe, respectiv 14 dintre beneficiare, vor avea parte de câte 50.000 de lei fiecare, alocări mai mici fiind destinate Parohiei „Sfântul Ilie” Burdujeni – 30.000 de lei, Parohiei romano-catolice „Sfântul Ioan Nepomuk” – 37.000 de lei şi Parohiei „Sfântul Vasile cel Mare” Burdujeni – 40.000 de lei.
Consiliul Local Suceava a stabilit reguli precise pentru unitățile de cult care solicită ajutoare financiare, în vederea clarificării aspectelor ce țin de documentațiile perfectate.
Din bugetul municipiului reședință nu vor fi acordate fonduri pentru construire și repare imobile care nu deservesc oficierea serviciilor religioase, cum ar fi magazii, magazine de obiecte bisericești, grupuri sanitare, căi acces, alei, trotuare și parcări și nici achiziționarea de sisteme de supraveghere antiefracție și antiincendiu.
De asemenea, nu vor putea fi achiziționate mochete, covoare și mobilier care nu deservesc serviciul religios și nu se vor deconta cheltuielile aferente lucrărilor de construcții și reparații.