Prim-ministrul Sorin Grindeanu l-a primit miercuri la Palatul Victoria pe omologul din Malta, Joseph Muscat, aflat în vizită oficială în România.
Cei doi oficiali vor purta o serie de discuții în plenul delegațiilor.
La convorbirile oficiale, participă, printre alții, Louis Grech, vicepremier și ministru al Afacerilor Europene și George Vella, ministru al Afacerilor Externe din Malta. Vor fi prezenți și Teodor Meleșcanu, ministru al Afacerilor Externe, și Ana Birchall, ministrul delegat al Afacerilor Europene.
În continuarea vizitei sale, premierul Joseph Muscat va fi primit la Palatul Cotroceni de președintele Klaus Iohannis.
Republica Malta deține în prezent Președinția Consiliului UE.
AGERPRES
Leave a Reply