full screen background image

Primăriile care nu își plătesc contribuțiile la “Sistemul de management integrat al deșeurilor”, acţionate în judecată

cjsv 1302     Primăriile sucevene care nu își vor plăti contribuțiile la “Sistemul de management integrat al deșeurilor” vor fi acționate în instanță de Consiliul Județean.

Președintele Consiliului Județean, Cătălin Nechifor, a declarat că aceasta este singura metodă eficientă pentru recuperarea banilor de la administrațiile locale restante.

El a afirmat că acesta este ultimul an în care se mai pot cheltui banii europeni și a dat termen primarilor ca până la toamnă să acopere debitele.

Nechifor: “Am putea fi declaraţi neeligibili 100% şi să trebuiască să plătim tot proiectul înapoi, către Comisia Europeană, şi ar fi o catastrofă financiară. O altă varinată ar fi să primim corecţii financiare de 25% din valoare, la fel, o sumă uriaşă. A treia variantă ar fi să suportăm din bugetul propriu diferenţa de lucrări nedecontate până la 31 decembrie. Din păcate, nu va rămâne decât soluţia să-i acţionăm în instanţă, dacă nu vor face plata sau dovada bunei intenţii de a plăti, până la un termen rezonabil – septembrie, octombrie -, pentru că nu putem aştepta până pe 31 decembrie.”

În ședința de vineri, consilierii județeni au aprobat un împrumut de 15 milioane de lei, pentru “Sistemul de management integrat al deșeurilor”, cu o perioadă de maturitate de 10 ani.

comments

comments