full screen background image

Iohannis, îngrijorat după întâlnirea cu Grindeanu, pe tema Bugetului

UPDATE ORA 11.45 Președintele Klaus Iohannis a declarat marți că bugetul de stat pe anul 2017 este unul problematic și riscant, punctând faptul că există riscul real să se depășească deficitul de 3%.

“Mi s-a părut corect să cunosc opinia Guvernului înainte de a lua o decizie de promulgare sau retrimitere în Parlament. Bugetul, la o primă analiză pe care am făcut-o, este unul problematic și riscant. Se prevăd venituri care, după părerea mea, sunt supraevaluate, pe de altă parte se prevăd cheltuieli foarte mari. Există riscul real să se depășească deficitul de 3%. Nu putem să nu vedem că aici avem de-a face cu o sumă extraordinar de mare la așa-numitele credite de angajament (…) care vor apăsa asupra bugetelor. (…) Sunt îngrijorat”, a declarat șeful statului după întâlnirea avută la Cotroceni cu premierul Sorin Grindeanu și ministrul Finanțelor, Viorel Ștefan.

ORA 11.02 Întâlnire Iohannis-Grindeanu-Ștefan la Palatul Cotroceni

Întâlnirea dintre președintele Klaus Iohannis și premierul Sorin Grindeanu pe tema Legii bugetului de stat și a Legii asigurărilor sociale pe anul 2017 a început, marți, la Palatul Cotroceni.

La întâlnire participă și ministrul de Finanțe, Viorel Ștefan, precum și consilierul prezidențial Cosmin Marinescu.

Președintele Klaus Iohannis i-a transmis, luni, o scrisoare premierului Sorin Grindeanu în care arăta că este oportună o întâlnire la care să participe și ministrul de Finanțe, în contextul în care Parlamentul a transmis în aceeași zi spre promulgare Legea bugetului de stat pe anul și Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2017.

Parlamentul a aprobat săptămâna trecută cele două acte normative.

AGERPRES

comments

comments




Leave a Reply

avatar