full screen background image

Senat: 14 ordonanțe aprobate de Guvernul Cioloș, adoptate tacit

Senatul a adoptat tacit în ședința plenului de miercuri 14 proiecte de aprobare a unor ordonanțe de urgență aprobate de Guvernul Cioloș, ca urmare a depășirii termenului, în perioada 22 decembrie 2016 – 2 februarie 2017, în care puteau fi dezbătute și votate.

Senatul era prim for legislativ sesizat cu aceste proiecte.

Printre actele normative adoptate tacit miercuri se numără cel referitor la înființarea Autorității de Reformă Feroviară, modificarea Legii energiei electrice și a gazelor naturale, instituirea cadrului legal pentru acordarea unui ajutor de stat individual pentru salvarea Companiei Naționale a Uraniului — SA, completarea Legii privind regimul deșeurilor.

Alte ordonanțe care au trecut tacit de Senat vizează stabilirea unor măsuri organizatorice la nivelul administrației publice centrale, aprobarea Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preșcolarii și elevii din 50 de unități de învățământ preuniversitar de stat, plata tratamentului în străinatate al persoanelor afectate de incendiul produs în clubul Colectiv, instituirea cadrului legal pentru facilitarea transportului gratuit pe calea ferată română în vederea exercitării dreptului de vot la alegerile prezidențiale din Republica Moldova din data de 13 noiembrie 2016 — turul II, de către elevii și studenții moldoveni care studiază în România.

Camera Deputaților va dezbate și vota aceste acte normative în calitate de for decizional.

AGERPRES

comments

comments




Leave a Reply

avatar