În data de 30 ianuarie, având în vedere celebrarea ,,Zilei Nonviolenţei în mediul şcolar”, peste 100 de poliţiştii au desfăşurat activităţi intercative în unităţile de învăţământ fiind abordat domeniul prevenirii victimizării minorilor, fiind identificate riscurile şi vulnerabilităţile ce pot genera situaţii victimale pentru copii. Pericolele internetului şi ale lumii virtuale, consumul de alcool, abandonul şi absenteismul şcolar, plecările voluntare de la domiciliu, au fost câteva dintre temele de discuţie dintre poliţişti şi cei peste 2500 de elevi din mediul primar şi gimnazial care au beneficiat de sfaturi şi recomandări preventive şi au fost implicaţi în activităţi interactive.
Pe raza judeţului Suceava există 768 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat și privat (747 de stat și 21 private), din care 175 în mediul urban şi 593 în mediul rural. Dintre acestea 398 sunt grădiniţe, 320 şcoli generale şi 50 colegii/ licee/şcoli profesionale/şcoli postliceale etc.
Din cele 768 unități de învățământ 123 sunt asigurate cu pază, 268 sunt dotate cu sisteme de supraveghere video iar 90 dispun atât de pază umană cât și de sisteme de supraveghere video. La nivelul județului 287 de unități de învățământ nu sunt asigurate cu pază sau cu sisteme de supraveghere video.
În anul 2016 au fost sesizate 53 infracţiuni în mediul şcolar.
Infracţiunile de lovire reprezintă majoritatea infracțiunilor comise în incinta și în zona adiacentă unităților de învățământ. Majoritatea infracţiunilor au fost comise în incinta unităţilor de invăţământ, pe timpul recreaţiei.
Infracțiunile de vătămare corporală din culpă au fost autoaccidentări produse în timpul orelor de educație fizică sau în timpul recreației;
Totodată, siguranţa rutieră a copiilor în zona unităţilor rămâne o prioritate a poliţiştilor.
Poliţiştii reamintesc copiilor şi părinţilor să manifeste responsabilitate maximă cu privire la respectarea regulilor privind siguranţa rutieră a celor mici:
Traversati strada numai pe marcajul pietonal (“ZEBRA “), prin dreptul indicatoarelor “Trecere pentru pietoni”, iar acolo unde sunt instalate semafoare numai la culoarea verde a acestora;
Inainte de a traversa prin aceste locuri, asigurati-va atent din ambele parti si convingeti-va ca in acel moment nu se apropie nici un autovehicul
Traversarea nu se face in fuga, ci in pas vioi si perpendicular pe axa drumului;
Pe drumurile publice situate in afara localitatilor, ori care nu au trotuare sau poteci laterale, se circula numai pe partea stanga si cat mai aproape de margine;
Dupa coborarea din mijloacele de transport public nu traversati strada prin fata ori prin spatele acestora;traversarea se face numai dupa plecarea lor din statie, dar si atunci numai prin locurile rezervate trecerii;
Nu va deplasati cu rolele pe partea carosabila a drumurilor publice !
ATENŢIE PĂRINŢI !
Nu lasati copiii nesupravegheati in timpul folosirii locurilor de joaca, arterelor rutiere sau mijloacelor de transport in comun;
Cele mai sigure locuri de joaca sunt cele pe unde nu circula masini, respective terenurile de sport, parcurile, curtea casei, a scolii si a gradinitei;
In toate imprejurarile, stimati parinti, respectati regulile de circulatie pentru a fi un exemplu pozitiv pentru cei mici !
ATENŢIE BICICLIŞTI !
Conducerea bicicletelor pe drumurile publice este permisa numai persoanelor care au implinit varsta de 14 ani si cu respectarea prevederilor legale !
Pentru a nu fi victimele accidentelor de circulatie , va rugam dragi copii, sa tineti seama de regulile de circulatie !
Echipaţi bicicletele cu elemente reflectorizante !
Leave a Reply