Ministrul Justiției, Florin Iordache, a susținut, la dezbaterea publică organizată luni, că niciun om politic nu va beneficia de proiectul de OUG privind grațierea.
“Am citit în ordonanță, în articolul 1 (din proiectul de OUG privind grațierea — n.r.), că vor fi vizate, indiferent de tipul de executare, faptele cu suspendare și amenzile. În nota de fundamentare scrie foarte clar se referă doar la situația din închisori. Și atunci întrebarea mea este: ce legătură au cei care au luat cu suspendare sau amenzi, ce legătură au cu cei din închisoare, de ce beneficiază de această ordonanță? Atunci de ce ei sunt aduși în discuție?”, a întrebat unul dintre participanții la dezbaterea referitoare la proiectele de OUG privind grațierea și modificarea Codurilor penale.
El a continuat să întrebe dacă de ordonanță va beneficia vreun om politic. “Vă întreb și să îmi răspundeți, dacă se poate. Va beneficia de această ordonanță vreun om politic din România?”, a întrebat participantul la dezbatere. Florin Iordache a răspuns: “Nu”.
AGERPRES
Leave a Reply